Anul acesta, a şaptea ediţie reunește între 16 și 18 iunie în Prod, comuna Hoghilag 95 de călăreți veniți din 15 țări. Evenimentul a fost votat pentru cea de-a cincea oară în ultimii 6 ani cea mai populară competiție ecvestră universitara din lume!
Transylvania Horse Show găzduieşte două tipuri de competiţii oficiale: Cupa României la probă completă (cu probele de dresaj, obstacole și cross country- obstacole naturale pe teren variat) categoria Novici și Prenovici, organizată în colaborare cu Federația Ecvestră Română (FER) şi Concursul Internaţional Universitar – Cupa Naţiunilor pentru Studenţi, organizat în colaborare cu Association International des Etudiants Cavaliers (AIEC).
Pentru Concursul Internaţional Universitar – Cupa Naţiunilor locurile disponibile s-au ocupat cu două luni înainte de începerea evenimentului. Participanți din S.U.A., Marea Britanie, Irlanda, Germania, Austria, Belgia, Olanda, Elveția, Finlanda, Suedia, Norvegia, Spania ne dovedesc, ca în fiecare an, că Transylvania Horse Show este unul dintre cele mai îndrăgite evenimente universitare din lume.
Organizat ca un show, evenimentul a reușit să aducă în atenția publicului larg echitaţia ca sport profesionist şi amator. Ediția de anul trecut a reunit peste cinci mii de spectatori, adulți și copii, veniți să vadă competițiile ecvestre, demonstrațiile de dresaj, show-ul de acrobații și să participe la activități multi-culturale.
Ediția 2017 mai bifează o premieră în Colinele Transilvaniei: o zonă amplă dedicată copiilor, ce cuprinde ateliere de creație, plimbări cu ponei, standuri cu obiecte artizanale și dulciuri, ce vor face din Transylvania Horse Show o propunere unică pentru familiile care vor să petreacă un week-end relaxat, în mijlocul naturii.
Organizatorii Transylvania Horse Show împreună cu destinaţia Colinele Transilvaniei şi ceilalţi numeroși promotori de activități, artiști și producători locali vă propun pe lângă evenimentul sportiv , multiple experiențe autentice într-un peisaj idilic și o atmosferă relaxantă. Iată doar câteva exemple de cum îţi poţi umple ziua la Prod.
Atelierul de păsări
Povestea păsărilor din Colinele Transilvaniei pentru copii şi părinţi. Colinele Transilvaniei sunt una dintre cele mai frumoase şi preţioase zone din Transilvania, nu doar pentru cultura, cât mai ales pentru natura extrem de bogată şi darnică. Mii de păsări te încântă la fiecare pas prin zborul graţios sau prin triluri armonizate cu raze de soare jucăuşe. Te-ai gândit vreodată cum ar fi să fii o pasăre? Te invităm să explorăm împreună lumea înaripatelor prin imagini, jocuri și creații din materiale reciclabile.
Atelier meşteşugăresc
Uwe Constantin Boghian, din Cincu – județul Brașov, croiește și coase pieptare tradiționale din piei tabăcite natural acasă. De asemenea, face curele și bice din piele de oaie și de vițel. Pe fiecare dintre acestea le coase manual cu fir de bumbac. Meşterul popular va încerca timp de 40 de minute, în cadrul atelierului său să vă înveţe câte ceva din tainele meştesşugului său.
Aventura Parc
Doritorii de senzații deosebite sunt asteptați la Aventura Park, unde vor găsi: tir cu arcul, tur cu pușca airsoft, bungee și un generos teren de volei. Pe tot parcursul evenimentului atât cei mari cât și cei mici pot inchiria biciclete mountain-bike.
Excursii cu bicicleta pentru tineri şi adulţi
Vă invităm la o plimbare relaxantă pentru a admira frumoasele peisaje din jurul satului Prod. Păduri misterioase şi fâneţe ce oferă panorame demne de vederi ne vor fi decor. Vom poposi în curtea unei gospodării în Hoghilag preţ de o plăcintă, un suc răcoritor şi o poveste despre saşi şi tuberoze.
Drumeţie pentru adulţi şi copii
Observarea naturii dimineaţa pe răcoare, când soarele e sus pe cer sau în lumina caldă a apusului de soare, reprezintă o experientă unică. În orice moment, neprevăzutul poate aduce în fața ta delicateţea unei caprioare, foşnetul melodios al pădurii, zborul iute al unui pescăruș albastru sau sunetul ascuţit al cucuvelei. Vei avea parte de un spectacol fascinant. In toată această experienţă vei avea alături un ghid specializat.
Cină în Coline
Savurați bunătățile din Colinele Transilvaniei, în decoruri tradiţionale, autentice sau exclusive şi descoperiţi experienţe culinare locale, pregătite cu drag, de localnici.
Mai multe detalii AICI
Week-endul 16-18 Iunie este cel mai bun moment de a vizita Sighișoara și destinaţia Colinele Transilvaniei. Organizatorii Transylvania Horse Show împreună cu numeroși promotori de activități, artiști și producători locali vă propun pe lângă evenimentul sportiv , multiple experientțe autentice într-un peisaj idilic și o atmosferă relaxantă.
Mai multe detalii despre Transylvania Horse Show pe: WEB și pe FB