Mă tot gândeam, cum fac rareori, la calitatea cea dintâi pe care ar trebui s-o aibă fiecare om, astfel încât viaţa tuturor să fie mai bună. Într-o zi, lucrând de zor într-un call center, m-a trăznit concluzia! Băgam eu sârguincios acolo în departamentul de facturi şi văleleuri al unei firme din State, vorbind zilnic prin telefon cu zeci de clienţi cărora li s-a tăiat moţul cu internet şi mobil. Treaba e că, dacă vedeam apel din zona New York, adică metropolă d-aia din filme, deja transpiram. Tupeu, agresivitate, lipsă de răbdare, câte şi şocâte. Apoi sunau de prin Kansas sau Moldova lor, cum ar veni, mai de la ţară. Băi, altceva! Mă domneau, aşteptau să le explic, tonul era calm ba chiar ascultător. Îmi zic, apropo de concluzia care m-a trăznit ceva mai sus în text: bun simţ!
Bunul simţ defineşte omul în tot ceea ce face. Deşi eşti îndemnat de mic la cultivarea tupeului (altfel te iau toţi de prost), eu unul am ajuns să cred că acest comportament decisiv, de a ieşi în faţă, de a te impune, deşi adecvat societăţii în care trăim, ne ruinează ca indivizi şi colectiv. Din contră, ar trebui să păşim în direcţia opusă, aceea a empatiei, sprijinului reciproc, conştientizând cu adevărat spusele: „o societate va fi judecată după felul cum îşi tratează cei mai slabi dintre membri.” (Papa Ioan Paul al II-lea). Păi şi cum altfel fără bun-simţ? E un gând atât de frumos, de preţuire a celui de lângă tine şi, prin el, dobândind o noţiune parcă demult pierdută: nobleţea.
Costel Cristea,
Jurnalist muzical, event manager și DJ. Sociolog în acte. Îndrăgostit de muzică în toată splendoarea ei.
