Timpul parcă a gonit peste anii copilăriei noastre pentru că multe s-au schimbat de atunci. De fapt prea puține au rămas la fel ca în anii „generației cu cheia la gât”. În ’90 ne jucam „Ascunsa” printre Daciile 1310 parcate în fața blocului, ne atârnam de bările de bătut covoare imitând-o pe Nadia, ne testam cunoștințele la „Fete, filme sau băieți”, în scara blocului… Imaginația era „gadgetul” de care nu ne putem lipsi nicicum. Ca să ne cheme la masă, mama ne trimitea un „SMS prin viu grai”, de la balcon, de știa tot blocul meniul zilei.
Ca să iasă la joacă, prietenii nu făceau un grup pe facebook și nici nu se sunau, ci își dădeau întâlnire la o oră precisă. Cine lipsea era chemat personal afară printr-o bătaie lungă în ușă, urmată de întrebarea firească: „Nu-l lăsați pe Ionică afară?” Gloata de copii făcea gălăgie în fața blocului până la lăsarea serii, iar părinții nu-și făceau griji. Copiii aveau cheia prinsă la gât. Azi au Kendama atârnată la gât, și oricum e mai bine decât atunci când aveau telefoanele mobile la gât.
Vremurile s-au schimbat, dar nu înseamnă că nu sunt frumoase, sunt pur și simplu diferite. Și generația aceasta e fericită și se joacă, dar în alt stil. Probabil și copiii de acum îşi vor aminti cu nostalgie peste 20-30 de ani cum se jucau ei pe calculator cât e ziua de lungă. Sau cu Kendama.
Theodora Ștefan
