Din cînd în cînd în literatura română apare cîte o carte foarte frumoasă, care te ia prin surprindere. Exact o astfel de bijuterie literară este „Miruna”, o poveste de-a scriitorului Bogdan Suceavă, care ne-a obişnuit deja cu perlele sale beletristice strălucitoare, „Venea din timpul diez”, de exemplu, romanul dinaintea „Mirunei”, fiind un text cu care generaţia încă tînără se va putea mîndri şi la bătrîneţe. „Miruna” e o carte pe care o citeşti ca şi cum ai fi vrăjit de cele şapte iele care-i apar străbunicului naratorului în visul din tinereţe de pe muntele stăpînit de animalele sălbatice, nu degeaba scriitorul îşi subintitulează cartea „o poveste”. Citeşti povestea cuprins de un farmec straniu şi unic, mai ales dacă ştii să alegi muzica pentru această lectură deosebită. Subiectul cărţii e simplu: nepoţii sînt lăsaţi la bunici, într-un sat din munţii Făgăraş, Valea Rea, iar bunicul, simţind că nu mai are prea mult timp, alege să le povestească „basme”, poveşti din care izvorăşte, încetul cu încetul, o adevărată cronică de familie, dar şi o biografie geografică şi istorică a împrejurimilor. O carte foarte frumoasă, pe care v-o recomand insistent şi cu prietenie. O lansăm pe 30 mai, ora 18:00, la Librăria Humanitas Braşov, la CenaKLUb Tiuk!
Carte recomandată de Mihail Vakulovski, scriitor, traducător din literatura rusă, fondatorul şi realizatorul revistei Tiuk! (www.tiuk.reea.net) şi al CenaKLUb-ului Tiuk.





