Ultima lună de primăvară vine cu filme speciale și evenimente de nepierdut la Cinemateca Patria Brașov. Caravana filmului românesc ajunge în oraș în perioada 5-7 mai, iar în program vor fi 5 filme românești de succes.
Săptămâna 8-14 mai este dedicată serialului fenomen Twin Peaks, iar fanii celor două sezoane sunt așteptați la un adevărat maraton. Dacă în zilele lucrătoare vor fi în program câte 2-3 episoade, în weekend vom putea vedea Twin Peaks timp de 10 ore! Numai adevărații fani vor rezista de la început până la sfârșit.
Perioada 15-21 mai va fi dedicată comediei la Cinematecă, întrucât în oraș se desfășoară cea de-a V-a ediție a festivalului Săptămâna Comediei. Pentru acest eveniment, curatorul Cinematecii, criticul de film Alin Ludu Dumbravă v-a pregătit 3 filme cu Louis de Funès, noi în program.
Dar asta nu e tot! În luna mai vei avea ocazia să vezi pe ecranul cinematecii filmele din seria „Alien”, dar și proiecții ale filmelor câștigătoare la Cannes anii trecuți, ținând cont că cea de-a 70-a ediție a festivalului de film va avea loc în perioada 17-28 mai.
Vezi ce filme rulează în fiecare săptămâna la Cinemateca Patria pe site-ul cinematecapatria.ro sau pe Facebook.





