Weekend. Cer senin și soare arzător. Zi de stat la mânecă scurtă. Și de mâncat înghețată. În Piața Sfatului, pe Republicii și pe Mureșenilor oamenii aproape că se călcau în picioare. Cred că de la proteste n-am mai văzut atâția oameni la un loc pe străzile din centrul vechi. Chiar în Piață era o mașină de înghețată unde se făcuse o coadă de peste 20 de persoane. Unii plecau cu zâmbetul pe buze, alții se așezau la rând. Prețul, 5 lei. Cam scump ținând cont că vorbim de o înghețată din prafuri, apă și zahăr. O cupă de înghețată de la Zoomserie sau de la Betty Ice era 4 lei. Și totuși oamenii așteptau pașnic la coada de la mașinăria copilăriei noastre. Poate tocmai asta e plăcerea. Te simți din nou copil când vezi cum se scurge înghețata în cornet, cum se prelinge pe degete când începe să se topească. Brașovenii, probabil, și turiștii stăteau cuminți la coadă ca să primească acest desert al inocenței. Dacă era și un dozator TEC de suc, lumea ar fi stat la coadă și acolo. Mi s-a făcut dor și de sifonăria de cartier la care fugeam cu sor-mea vara, încălțate în papuci cu talpă din burete și îmbrăcate în rochițe cu volane și bretele. M-am așezat și eu la rând, am cerut îghețată cu vanilie și cacao, pentru că în anii ’90 nu erau arome de pepene, mango sau bubble gum. N-a fost ea excelentă, dar înghețata aceea a dat timpul înapoi în Piața Sfatului.
Theodora Ștefan
