Probabil că dacă aș fi fost dispus să fac unele compromisuri, aș fi putut să trăiesc din muzică. Voce am, urât nu-s, prezență scenică zice lumea c-aș avea. Probabil că mi-ar fi plăcut mai mult decât un program fix de 8 ore (plus jumate de oră pauză de masă) în care să stau în fața unui computer și să mă cert cu monitorul când codul HTML nu este afișat la fel și în Outlook și în Firefox. Probabil că m-aș fi plimbat mai mult, m-aș fi învârtit în altfel de cercuri, aș fi făcut mai multa dragoste, treburi de-astea. Dar știți care-i chestia? Oricât de mare mi-e bucuria de a cânta, nu pot să fac compromisuri. Nu vreau să cânt numai ca să-mi mângâi orgoliul și s-o ard artistic și superior printre oameni care fac la fel, fără să aibă ceva de spus. Nu vreau să cânt ca să mă aud la radio sau să mă văd la televizor. N-am chef de 4 versuri la rând care se termină cu același cuvânt, ca să rimeze pe înțelesul tuturor. Nu vreau să lansez piese peste piese care sună la fel și toate la un loc sunt mai goale de conținut decât o pungă de chips-uri. Nu mulțumesc. Prefer să cânt rar, ce vreau și cum vreau și să se bucure de asta o mână de oameni și să-mi asigur existența din cearta cu monitorul de la 9 jumate la 18. Simt că banii pe care-i câștig așa sunt mai curați.
Ionuț Constantin (Yokko) – iubitor de filme, cărți și muzici faine, solist vocal în Fernet Blues Company