Domnule Seneca, vă mulţumesc anticipat pentru mărinimia de a-mi împrumuta acest titlu. N-am reuşit să inventez altă propoziţie care să redea atât de succint şi clar esenţa trecerii timpului şi, mai ales, valoarea-i colosală. În aceeaşi carte, la fel de frumos, scrieţi: „nu este puţin timpul pe care îl avem, ci mult cel pe care l-am pierdut”.
Într-adevăr, deşi surprinzător, nici eu nu dispun de alt timp. Ba chiar îi simt greutatea din ce în ce mai mult, parcă îmi atârnă în buzunarele vieţii şi nu ştiu cum să-l cheltui mai cu folos. Mă cert deseori cu mine pentru orele, zilele, lunile, anii pierduţi în delăsare şi lene.
Dar cel mai mult mă supăr când accept să-mi umble altii-n buzunare şi să mi-l cheltuie după bunul lor plac. Sărit de treijde ani, am devenit parcă intolerant cu aceşti terorişti ai timpului. Toţi întârziaţii, toţi nehotărâţii, toţi răzgândacii… Cum îmi veţi da înapoi timpul furat? N-aveţi cum! Şi atunci, rămâne de datoria mea să am grijă de el, chiar dacă mă veţi crede nebun că n-am răbdare, nu aştept şi nu înţeleg.
Altul ca mine n-a fost, nu e şi nici nu va mai fi vreodată. Eu mi-s singurul, cu acest timp rămas şi mai ales cu cel pierdut. Cum să nu mă apese responsabilitatea imensă de a preţui fiecare secundă din unica şi irepetabila-mi existenţă? Ţine minte, nu-mi mai permit! Sunt sărac cu timpul…
Costel Cristea
Jurnalist muzical, event manager și DJ. Sociolog în acte. Îndrăgostit de muzică în toată splendoarea ei.
