„Compararea este hoțul fericirii”, spunea Theodore Roosevelt. Încă de la început de an începem acest joc. Unde ai făcut Revelionul? Cât de tare te-ai distrat? Dar unde ai fost la schi?… Dacă ești unul dintre norocoșii care simte doar admirație și pură bucurie când răspunsurile celuilalt par mult superioare alor tale, te felicit. Ai atins un nivel periculos de „zen”, cum se mai zice. Pentru noi, muritorii, compararea cu ceilalți rămâne o sursă nesecată de frustrare. Ne comparăm joburile, mașinile, hainele, petrecerile, familiile, timpul, viața. În principiu, orice. Suntem prinși într-o cursă nebună de a deveni mai buni (frumoși, deștepți, bogați) decât ceilalți. Și pare că toți suntem participanți neobosiți în această competiție. Poate de aceea este dificil să înțelegi că poți trăi altfel. Ai vedea atunci că orice comparare este nedreaptă, că îți consumă timp prețios, că nu ai nimic de câștigat, că este un obicei negativ, ce-ți aduce multă tristețe. Și, poate cel mai important lucru, ai vedea că ești o persoană unică și minunată, care nu se poate compara cu nimeni. Iar dacă vrei musai să te compari, încearcă să te compari doar cu tine. Ești mai bun decât ieri? Iubești mai mult? Ierți mai mult? Ai mai multă compasiune față de cei din jur? Ești un om de care îți place mai mult decât îți plăcea ieri? S-ar putea să-ți creezi o definiție a mulțumirii personale unică, așa cum ești tu. Succes!
Un articol de Alina Alexa. Alege calea spre bine – psihoterapie și dezvoltare personală
