Decembrie este cea mai ipocrită lună din an.
Începe în forță, cu Ziua Națională, plină de discursuri sforăitoare, pe alocuri xenofobe, ale unor oameni care nu ascultă muzică românească (Smiley, Delia and Co. nu se pun, aia-i muzică străină cu „versuri” românești, să fie clar), nu citesc literatură românească (asta dacă citesc vreun fel de literatură), nu cumpără produse românești, nu și-ar face concedii în România nici dacă ar primi bani pentru asta și îl iubesc pe Eminescu până la moarte, fără să fi aruncat măcar o privire peste altceva din opera lui în afară de „Somnoroase păsărele”. Poate.
După care vine magia sărbătorilor, când, cu fețe smerite, toată lumea se calcă în picioare prin mall-uri și shop-uri, urlând în gura mare că trebuie să fim mai buni, mai umani și mai aproape de aproapele nostru. Că așa e creștinește. După care mai semnează o petiție la Coaliția pentru Familie (mare, renumerație mică, după buget), mai înjură un ungur, mai mănâncă trei sarmale peste capacitatea stomacului, o mai plesnește (neapărat creștinește) pe nevastă-sa, mai parchează pe trecerea de pietoni, mai aruncă un ambalaj pe stradă, mai nu iese la vot, chestii de-astea, tradiționale.
Hai, lamulțean, România.
Ionuț (Yokko) Constantin
