Nu, nu este unul pe care poți să-l pui pe lista de cumpărături înainte să iei la pas magazinele. Nu îl poți comanda de pe net. N-are nevoie de curent și nici de update-uri. Și, nu, nu te poți făli cu el pe Facebook sau Instagram. Nici când îl dai, nici când îl primești. Pentru că acest cadou nu poate fi cumpărat cu bani și nici nu poate fi contrafăcut. Este esențial să fie autentic și sincer, plin de iubire și compasiune. Este vorba de atenție, de ascultare, de conectare la celălalt. Cum se procedează? Te oprești din vorbit, din alergat, din orice activitate „foarte importantă”. Închizi telefonul/ tableta/ televizorul. Privești persoana din fața ta și începi cu cea mai simplă întrebare: „Ce mai faci?” Apoi, asculți. Cu drag, cu răbdare, fără să judeci, cu respect, cu interes sincer, fără să te gândești la ale tale, fără „să fii în altă parte”. Ești acolo 100% pentru omul din fața ta. Poate să fie copilul tău, părintele tău, prietenul tău. Oferă cel mai prețios cadou: timpul și atenția ta. Este cel mai la îndemână cadou și nu costă nimic. Totuși, de ce este așa de greu să-l oferim? Astăzi am ajuns să dăm bani la diverși terapeuți doar ca să ne asculte și pe noi cineva. Trist. Așadar, „nu da banii pe prostii, ascultă-i mai bine pe copii.” Acest cadou nu are efecte adverse, doar reacții secundare minunate. Și nu este de oferit doar de Crăciun. Însă este un moment potrivit să începi să-l oferi acum. Sărbători luminoase!





