Duminică, zi perfectă de toamnă, cu soare domol și culori roșiatice pe crengi, numai bună de ieșit la o plimbare (cu câinele) pe Tâmpa. Ajung pe aleea principală, acoperită acum cu un covor de frunze foșnitoare. În fața mea o doamnă trecută de 40 de ani târâia picioarele prin frunzele uscate ca un copil. Ridic privirea de la picioarele ei și văd că toată lumea face la fel. Adulții se joacă, au uitat de griji în această duminică. Părinți, bunici, copii, adolescenți, bicicliști, maratoniști, stăpâni de patrupezi – toți au ieșit să se bucure de frumusețea de-afară.
Încep să urc pe Tâmpa. În fața mea, doi bărbați trecuți de prima tinerețe pășesc energic pe potecă. Discută. Îmi dau binețe, așa cum se obișnuiește pe munte, le răspund și îi privesc. Par fericiți azi, nicidecum bătrâni și îngrijorați. Chipul lor e în contrast cu cel al vârstnicilor din autobuze. Oamenii care călătoresc cu autobuzul, în Brașov sau în alte orașe din provincie, sunt de obicei încruntați, îngândurați. Nu știu, poate-ar trebui să meargă și ei mai des pe munte. Potecile acestea ruginii parcă au puterea să șteargă urmele supărărilor de pe chipurile drumeților care le străbat.
Mă opresc pe băncuța de piatră de pe Tâmpa și primul gând care-mi vine e că toamna este cel mai frumos anotimp la Brașov. Dar imediat îmi amintesc că ador prima zăpadă, iar când orașul se îmbracă în alb și e împodobit cu luminițe îmi place la fel de tare. Când mă satur de frig aștept să vină primăvara, să văd cum muntele orașului prinde viață. Iar apoi ajung să spun că vara e anotimpul meu preferat aici. Stând pe banca aceea uitată de vreme am ajuns la concluzia că mie îmi place Brașovul mereu.
Cred că, indiferent de anotimp, orașul acesta poate să-ți șteargă anii de pe chip, să te transforme în copilul care își târâie picioarele prin frunze. Și poate nu atât străzile lui asfaltate, cât cele pavate și mai ales potecile bătătorite.
Ție când îți place cel mai tare Brașovul?
Theodora Ștefan, redactor șef Zile și Nopți Brașov
