M-am trezit respirând… Auzi, dar la tine care este prima, cea dintâi amintire? Eu unul n-am băgat de seamă când a început viaţa. Ba chiar am tot amânat-o, zi de zi, cu fiece mormăit al procrastinării. Dar ce să vezi, a venit Moartea într-o zi pe la mine. Nici neagră, nici albă, nici urâtă dar nici frumoasă. Am simţit-o stând pe bancheta din spate a maşinii cu care mă învârteam acum în Pădurea Bogăţii, scăpată de sub control la o aqua-planare. N-a vrut să merg cu Ea, dar mi-a lăsat o vorbă-n suflet: „ai o datorie către sine”.
Soarele încă nu răsărise iar eu abuream deja geamul sufrageriei, în aşteptarea începutului. Nerăbdarea de a trăi mă copleşea. Cerul de toamnă acoperit cu nori gri şi dezolanţi, vântul ce răscolea natura aproape moartă din faţa mea, vecinul de la unu’ care urla “m…ie” pe geam în timp ce duduiau manelele, aceasta s-a nimerit să fie prima zi în care mi-am dat seama că-mi sunt dator.
Unii vorbesc despre reîncarnare. Spiritul meu o refuză. Cred că avem un singur dar numit Viaţă, o singură şansă de a ne bucura şi de a face totul cum trebuie. Important este să acceptăm Viaţa şi s-o trăim, asta e datoria către sine a fiecăruia. Nu mai amâna, fii serios, dă tot ce poţi şi fii mai bun decât ieri, Costele!
de Costel Cristea (DJ Dex)
