Teatru independent în oraș

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 24 octombrie 2016 | Actualizat: 13 martie 2022


Mini-interviu cu Dorina Roman, actriță și președintele Teatrului Particular Brașov, primul teatru independent din Brașov, înființat în 16 iunie 2010.

Toamna a venit cu o nouă stagiune la Teatrul Particular Brașov. Ce ne-ați pregătit în acest an?

Teatrul Particular Brașov îi așteaptă pe iubitorii artei spectacolului cu surprize plăcute. Colaborăm cu scenariști români consacrați, cum ar fi doamna Ana – Maria Bamberger, o scenaristă de excepție, care scrie texte pentru doamna scenei românești, Olga Tudorache, dar și cu scenariști din generația tânără, Sorin Misirianțu de la Teatrul Național din Cluj.

Am readus în fața publicului, un spectacol care a avut premiera acum 7 ani, și anume „Târfă de lux”, un spectacol foarte bine primit de publicul nostru, o poveste care impresionează, în care spectatorul se regăsește.

Vor fi reluate spectacole din stagiunea trecută, spectacole cu mesaj și succes la public „Toxic Love”, „4 Femei la Poliție”, „Două surori mortale”, „Actrița”, „Dresorul”, dar și spectacole de revistă atât de îndrăgite  „Te pui cu femeile?!?”, „Pentru Tine, Doamnă”, „Femei! Femei!”. Am avut bucuria să colaborez cu doamna Stela Popescu, care mi-a oferit cu generozitate texte de revistă, scrise de regretatul Puiu Maximilian.

Știm că în afară de piesele teatrului vom vedea și spectacole ale altor teatre independente din țară.

Teatrul Particular Brașov, fiind un teatru independent, este firesc să colaboreze cu teatre independente din țară, dar și cu teatre de stat. În 27 octombrie am avut bucuria să aducem în fața brașovenilor spectacolul „Monoloagele Vaginului”. Protagoniste sunt 3 actrițe foarte talentate de la Teatrul Național din Sibiu, spectacolul fiind pus în scenă la teatrul independent Bis Sibiu.

Surprizele vor continua! Din luna noiembrie, vom juca și duminica! Astfel că o dată la două săptămâni, ridicăm cortina pentru iubitorii de teatru.

Luna noiembrie vine cu o premieră la Teatrul Particular Brașov, „Dresoarea de fantome”. Ce ne puteți spune despre această piesă?

În  3 noiembrie, ora 19.00, avem premiera acestui spectacol, regizat și scris de Radu Botar (regizor și actor la Teatrul Național din Satu-Mare), după un text de Ion Băieșu.

O organizaţie de turism americană a închiriat, cu o sumă fabuloasă, un castel populat cu fantome… Dresoarea își impune punctul de vedere în fața unor biete fantome. În jalnicul și halucinantul său demers, ea se izbește de un paznic analfabet, devenit un fel de înger păzitor al celor ce ar urma să fie spălați pe creier. Este o luptă inegală între răul dezlănțuit și binele încarcerat.

Proiectul este o mare provocare pentru mine, ca actriță, dar și pentru colegul meu, Daniel Tudor; sunt două personaje frumoase, care sperăm să fie îndrăgite de public.

 

Spectacole de teatru în oraș

29 octombrie, ora 11:00, Centrul Cultural Reduta

„Copilăria lui Beethoven” este un spectacol adresat copiilor care vor să descopere pasiunea pentru muzică a marelui compozitor Ludwig van Beethoven. Preț bilet: 30 lei.

7 noiembrie, ora 20:00, Deane’s Irish Pub

„Era OK și la 60”, un recital de comedie cu celebrul actor Răzvan Vasilescu, despre bucuriile de zi cu zi ale vieții. Preț bilet: 35 lei.

10 noiembrie, ora 19.00, Teatrul Particular Brașov

„Te pui cu femeile”, spectacol de revistă cu umor, muzică ușoară și populară. Preț bilet 30 lei/ 15 lei pentru elevi și studenți.

14 noiembrie, ora 20:00, Deane’s Irish Pub

„Freak Show” – One Man Show cu Florin Piersic Jr. ce va interpreta în două ore 13 personaje. Actorul va fi și miliardar și homeless, într-un spectacol halucinant. Preț bilet: 40 lei.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută