În serile de joi, la HOF Cafe, ai ocazia să vezi piese ale teatrelor independente din țară, acte de cultură modernă, așa cum de altfel se obișnuiește în acest loc. Probabil știi și tu deja că HOF e o locație în care se organizează frecvent evenimente culturale și artistice, fie că este vorba despre concerte, expoziții, workshop-uri, proiecții de film documentar sau, ca în cazul de față, teatru. HOF e unul din bunii prieteni ai culturii din oraș, aici am văzut spectacolul „Dicționarul explicativ al iubirii române”, al Teatrului Independent de Artă București. Pe scenă au urcat George Constantinescu, Dan Byron și Marius Cordoș. Cu George am discutat despre teatrul independent și experiența pe care o oferă unui public uneori neinițiat în arta teatrală.
E diferit să fii actor pe o scenă neconvențională. Oamenii beau sau mănâncă în timpul spectacolelor. Aici, la HOF, n-a fost cazul pentru că s-au stopat comenzile atunci când a început piesa. Nu e greu pentru voi?
Ba da, și aici oamenii nu au comandat cât am fost noi pe scenă, dar aveau băuturile sau mâncarea luate dinainte. Eu fac teatru de bar, cu ghilimelele de rigoare, de foarte mulți ani, mai exact de 10 ani. În vara aceasta am scos și primul meu One Man Show cu care m-am plimbat prin țară prin spații neconvenționale, „Pam pam”, după Constantin Tănase.
Care e diferența dintre a juca pe scena din sala de teatru și cea uneori improvizată din cafenele, pub-uri sau alte asemenea locații?
Marea diferență, după experiența mea de 10 ani, este că dacă spațiul clasic îți oferă o oarecare intimitate, și aici mă refer la actul creator – ca actor ești mult mai protejat pe scenă, în bar ești supus faptului că omul bea, mănâncă, exact așa cum ai spus și tu. Dacă cineva a băut mai mult, poate să încerce să și comunice cu tine, iar asta nu se face la teatru. E nevoie de un efort mai mare din partea actorului, o atenție mult mai sporită și o onestitate față de public mult, mult mai mare. Asta nu înseamnă că la teatru, în sala mare, nu facem același lucru, doar că ne este mult mai ușor.
În sala teatrului știu că nu vezi publicul prea bine din cauza reflectoarelor.
Da, așa e. Depinde și de cum e făcut eclerajul. Aici, în pub, relația cu publicul e directă, nu există acea barieră. Cel de-al patrulea perete, care e la buza scenei, e în mintea actorului iar publicul din sală îl respectă, se uită ca pe gaura cheii la povestea de pe scenă. Aici lucrurile sunt într-o relație mult mai directă.
Așa e, chiar și la această piesă la un moment dat ne-ați cerut să aplaudăm, iar Marius Cordoș îi atenționa prin jocul actoricesc pe cei care nu băteau din palme sau nu zâmbeau. Și publicul simte apropierea de actori.
Și în spectacolul acesta, fără formă fixă – pentru că e un colaj umorico-satirico-dramatic, am ales să interacționăm cu publicul pentru că asta rupe oarecum barierele, îl implicăm pe spectator în piesă, iar astfel omul se simte ca la o petrecere frumoasă. Pentru că, nefiind vorba de un text clasic, scopul principal al spectacolului este să îl facem pe cel de pe scaun să-și dorească să meargă și la teatru.
Oricum, și aceasta este o formă de cultură, chiar dacă e neconvențională. E contemporană.
Da, da. Acest spectacol are acute dramatice, iar genul acesta de combinații între comic și serios, între facil și profund face foarte bine spectacolului destinat spațiului neconvențional. „Dicționarul explicativ al iubirii române” se joacă în altă formă în sala noastră de la București, dar ce ați văzut în această seară se pretează teatrului de cafenea.
Crezi că este teatrul neconvențional o soluție viabilă pentru a-i aduce pe oameni în sala mare, tradițională?
Da, și aici mă refer la teatrul independent, care își face treaba pe unde apucă. Teatrul independent ajunge la oamenii care nu fac parte din publicul de teatru clasic, și atunci genul ăsta de degustare face foarte bine fenomenului de culturalizare pentru că stârnește interesul. Dacă omul vine într-un spațiu neconvențional la o prostie, cu siguranță nu se va mai duce niciodată la teatru. Va crede că a înțeles despre ce e vorba. Tind să cred că dacă teatrul independent românesc e făcut în mare parte din tineri. Indiferent dacă joacă în spectacole mai bune sau mai puțin bune, elanul lor nu se poate compara cu experiența actorului mai în vârstă. Și atunci, fenomenul are trend de cucerire a spectatorului, nu de înlăturare a lui. În cei 10 ani de experiență am întâlnit oameni în bar care au devenit în timp spectatori de teatru în adevăratul sens al cuvântului.
Unii oameni își petrec timpul liber venind să vă vadă pe voi, actorii, în spectacole diverse, dar ce face un actor când nu e pe scenă?
Eu aș minți dacă aș spune că merg mereu la spectacolele altora, rar ajung la teatru ca spectator, dar merg și îmi face plăcere. Sunt un spectator simplu și îmi doresc să rămân așa toată viața. Mă bucur de orice spectacol la care merg. În rest, în timpul liber caut formele de delectare în natură, îmi place pescuitul, ieșitul cu prietenii. Nu merg la cinema, în schimb merg la concerte. Îmi place muzica bună.
Ce înseamnă muzică bună pentru tine? Sunt curioasă să aflu ce ascultă un actor.
Trupe din România la care merg la concerte, în afară de prietenul Byron, sunt Robin and the Backstabbers, Alternosfera, Travka, o ascult și pe Luiza Zan. Iar în ultima vreme mi-am readus aminte că muzica clasică este în legătură cu divinitatea. În mașină, de exemplu merg numai cu Radio România Muzical și îmi face bine.
Interviu realizat de Theodora Ștefan
