Cîte o dată mă gîndesc că, din punct de vedere al comunicării, societatea noastră a cam ajuns la nivelul III al beţiei, cînd vorbesc toţi şi nimeni nu ascultă (în prima etapă vorbeşte unu, iar ceilalţi îl ascultă, în a II-a vorbesc doi cîte doi). Multă lume poate să flecărească despre sine ore întregi, iar cînd i se spune ceva continuă tot cu „eu” (pardon, Eu!). Cînd întîlneşti un din ăsta, nu-l întreba „Ce faci?”.
La inaugurarea şantierului complexului sportiv al lu’ nea Ţiriac de la Bucureşti, fosta gimnastă, campioană olimpică & mondială etc. Andreea Răducan povesteşte ceva la microfon. E simpatică, vorbeşte bine, mereu la temă, ca de obicei. În acelaşi cadru, în spatele ei, tot pe scenă, doi neni trăncănesc în continuu, pe tot parcursul materialului. Te-ai întreba ce idei filozofice nu puteau fi amînate două-trei-patru minute, cît vorbeşte fata asta care ţi-a cîştigat atîtea medalii, dacă n-ai şti că la scriitori e exact la fel – poate să vorbească, la microfon – şi Vladimir Sorokin, şi Michel Houellebecq, şi Eugen Ionescu, şi Mo Yan, că tot se găsesc doi – pe aceeaşi scenă, exact în spatele ăluia de la microfon – care să-şi scarpine limbile… Ei, despre ce sporovăiesc, despre ceva foarte important, normal…
Mihail Vakulovski
Scriitor, traducător din literatura rusă, fondatorul şi realizatorul revistei Tiuk! (www.tiuk.reea.net) şi al CenaKLUb-ului Tiuk.
