Interviu cu Bucătarul Chef de la Terroirs Boutique Du Vin

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 29 aprilie 2015 | Actualizat: 14 martie 2022


Cine şi cum este Shaun?
 
Shaun este un bucătar din Africa de Sud, care şi-a început cariera acum 15 ani. Ştia că va fi bucătar încă de când era mic copil, căci în familia lui se gătea tot timpul, fie pe plajă, când prăjeau peştele pe care l-a pescuit împreună cu bunicul, sau la adunările mari ale familiei. Mama lui Shaun era o artistă în bucătărie, Shaun ţine minte şi acum zilele lui de naştere cu celemai frumoase torturi, în forme de trenuleţe, căsuţe, jucării… era fascinat de tot ce a văzut la ea.
 
De ce Romania si de ce Brasov? Si de cand?

Romania este tara sotiei lui, Carmen, pe care a cunoscut-o in timpul unui contract pe vasul de croaziera “Marina”, al companiei Oceania Cruises. S-au intalnit in 2012, in noiembrie, chiar de ziua lui Carmen, si de atunci au fost nedespartiti.
 
Au ales Romania, pentru ca sotia lui este in continuare foarteapropiata de familia ei. De asemenea, Shaun vizitase Romania intr-una din vacante lui, si i-a placut mult, in special Brasovul, un oras cu totul diferit de marea metropola in care s-a nascut el, Johannesburg.
 
Aerul curat, muntii, numeroasele trasee de bicicleta (el fiind un biciclist inrait), calitatea vietii – toateacestea i-au intarit decizia de a ramane in Brasov dupa casatorie, care a avut loc in septembrie 2014, sarbatorind cununia chiar la Terroirs Boutique du Vin.
 
Cum este România? Dar Braşovul?

Lui Shaun îi place România, dar nu i-ar plăcea să trăiască în alt oraş decât Braşov. Îi place libertatea pe care i-o oferă acest oraş, Braşovul e relaxat, liniştit, la polul opus faţă de Johannesburg – un oraş mare, în care totul se mişcă foarte repede şi competiţia este acerbă.
 
Ce înseamnă bucătăria românescă pentru tine?

Lui Shaun îi este greu să dea o definiţie bucătăriei româneşti… este o bucătărie bazată pe sezonul rece, cu multe supe, pe care le-a gustat cel mai mult în bucătăria soacrei lui. Multe dintre felurile de mâncare pe care le găseşte în meniurile din restaurantele tradiţionale româneşti le regăseşte de asemenea în mâncarea de zi de zi a românilor. Bucătăria românească este o bucatarie simplă, dar foarte gustoasă.
 
Ce înseamnă bucătăria sud-africană pentru tine?

Carne. Multă carne. Multă carne de vită, în special, şi mult peşte, pentru că Africa de Sud are ieşire la mare pe o suprafaţă de 8000km. Sudafricanii mănâncă mult vânat, miel, vită; bucătăria sudafricană înseamnă multe condimente, în special condimente indiene, Africa de Sud fiind una dintre opririle de pe „drumul condimentelor”, înainte să se construiască Canalul Suez. Bucătăria sudafricană are atât influenţe asiatice, datorate comerţului cu sclavi din India, cât şi Europene, în special din bucătăria olandeză, primii colonişti europeni venind din Olanda, acum mai bine de 300 de ani.
 
Care este felul de mâncare cu cel mai mult suflet pe care il pregătești pentru Terroirs?

Shaun nu are un fel de mancare preferat, pentru el e foarte important că tot ce iese din bucătăria lui este pregătit cu mult suflet, atenţie și pasiune. Dar multă lume spune că pregateste un burger foarte bun.

TERROIRS BOUTIQUE DU VIN BOUTIQUE DU VIN, DEGUSTARI VIN, BISTRO, EVENIMENTE, CONFERINTE
Tel: 0733539586
Adresa: Brasov, Strada Diaconu Coresi
program: Luni – Duminica:12:00 am – 11:45 pm

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută