Intr-o zi, prin cotloanele semiluminate de raze calde de vară, o privire ageră iși va fi facut simțită pezența. Era demult, când poveștile erau realitate si gândurile erau vise.
Și aștepta liniștea, se refugia intre coloanele impunătoare de cărămida caldă, se ascundea de gânduri si rânduri. Domnița cu suflet de cristal căuta cu zambetul pe buze un cotlon uitat de lume unde să fie doar ea.
Cu povestea ei incâlcită, cu liniștea ei zbuciumată, cu tremurul insuflețit de speranțe. Doar ea. Și lângă bucate aburinde și un pahar sclipitor de licoare roșie si magică, să gândească. Liniștea și bucatele, vinul și povestea, amalgam de suflet.
