În centrul oraşului, pe strada Republicii numărul 18, s-a deschis Maideyi, deliciu culinar, teatru, muzică, artă.
Meniul lor este compus din produse tradiţional româneşti, cu multe influenţe moldoveneşti. Noi am încercat mâncare de gutui cu piept de pui, o mâncare aromată, dulce-acrişoară cu gust de toamnă. Îţi plouă în gură numai când simţi mirosul îmbietor.
Există şi o zicală care spune că de la gutuie se mănâncă doar mirosul. Pieptul de pui în combinaţie cu gutuia şi cu sosul dulceacrişor, compus din zahăr caramelizat, cu puţin vin, se varsă de-asupra mâncării. Încununarea acestui deliciu culinar nu poate fi decât o porţie de colţunaşi, făcuţi ca la mama acasă. Conţinutul lor de brânză de vaci se topeşte pur şi simplu în gură, iar sosul de de-asupra lor are gust de sărbătoare. Ca atunci când venea duminică şi, copil fiind, de abia aşteptai să facă mama un desert delicios.
Mâncarea vine acompaniată de muzică folk sau poate chiar de un spectacol de teatru de cafenea, evenimente organizate pentru oameni care vor să se simtă bine, să râdă sau să plângă în hohote. Noi îţi recomandăm din inimă această locaţie, diferită de restul din Braşov. Unică prin muzică, mâncare şi atmosferă. Maideyi e poveste. Poveste cu parfum, muzică şi gust, cu teatru, zâmbet şi cafea. Maideyi înseamnă tot ce-ţi doreşti într-o limbă africană şi asta încearcă să-ţi ofere, în fiecare zi.


