Se numeşte Delian Gherga şi este din Lugoj. Studiază ingineria la Facultatea de Industria Lemnului din Braşov, dar pasiunea sa cea mai mare este „intarsia”. Delian si-a propus să exprime idei artistice prin intermediul acestui meştesug deosebit, apelând la furnirul natural, care, spune el, este un bun mediu de exprimare în artă. Tânărul artist realizează lucrări „vii”, pline de culoare şi lumină, cu design mai mult sau mai puţin convenţional, de la peisaje la artă abstractă.
**Cum a început pasiunea ta pentru intarsie?**
Am dezvoltat o pasiune pentru această artă rară datorită tatălui meu care este tâmplar, pasionat şi el în tinereţe de intarsie şi executant al unor lucrări. În atelierul de acasă am avut primul contact cu realizarea lucrărilor de intarsie când tata a trebuit să facă un tablou solicitat de cineva. Aveam 12-13 ani la acea vreme. Atunci am vazut etapele realizării unei lucrări, etape complexe ce necesită cunoştiinţe, îndemânare, răbdare, atenţie pentru detalii şi, mai ales, pasiune şi dăruire.
M-a impresionat alegerea furnirelor – vedeam pentru prima dată colecţia de furnire estetice (autohtone cât şi exotice) a tatălui meu, precum şi tot ce ţinea de desene, şabloane, cuţite şi alte scule necesare.
**Ce te atrage cel mai mult la arta intarsiei?**
M-a atras din prima materialul folosit – furnirul, ca un material 100% natural, cu creţuri, noduri, texturi şi culori diferite, ceea ce îi dă posibilitatea de a fi un bun mediu de exprimare în artă. M-a impresionat la fel de mult şi rezultatul final. După multe etape rezultă ceva deosebit, frumos, rar, exclusivist.
**Care a fost prima ta lucrare şi care a fost ideea care te-a inspirat în alegerea temei?**
Prima lucrare mai serioasă a fost “Moara de Vant”(lucrare în cuţit). Am continuat cu diverse lucrări, inspirate din operele marilor artişti francezi, spre exemplu fraţii Spindler, sau din diverse desene realizate pentru intarsiere din colecţia tatălui meu. „Moara de vânt” şi „Coş cu fructe” sunt doar două din colecţia de lucrări, proiectate odată de vechi intarsieri şi designeri şi reînnviate de mine.
**Cum ai procedat pentru a-ţi perfecţiona tehnica?**
Intarsierii mai bătrâni din ţară au avut ocazia să înveţe intarsia ca o meserie pentru decorarea mobilierului, în timpul liber executând din plăcere lucrări de o extraordinară măiestrie. Eu am învăţat mai mult din greşeli, dezvoltându-mi tehnicile pe parcurs.
Pasionat fiind, am căutat să aflu metodele profesioniştilor în domeniu şi aşa am ajuns să îi cunosc pe domnii Nicolae Todea din Arad, maestru în ale intarsiei, şi Gene Zanni, artist pasionat din SUA, cu care am colaborat. Domnul Zanni m-a îndreptat spre un alt capitol în domeniul intarsiei, “intarsia murala”. M-a ajutat să realizez alt gen de lucrări, la alt nivel, de mari dimensiuni şi cu mai mare valoare artistică. Prima mea lucrare de acest gen a fost „Ghost Dance”, realizată în vara anului trecut.
**Mai folosesc producătorii de mobilă intarsieri pentru decorarea pieselor de mobilier?**
Sunt câteva firme care apelează la această tehnică de decorare a mobilierului, dar o fac pentru un target mic, la cerere, întrucât intarsia implică nişte costuri mari. Lucrările murale, mai ales, necesită material preţios şi nenumarate ore de muncă. Aceste lucrări sunt solictate în general de cunoscători, dar şi de cei care îşi permit aşa ceva şi care vor să aibă ceva deosebit în casă, galerie, hotel etc.
Intarsia nu e răspandită pentru ca se realizează foarte greu. Pe de altă parte, lucrările vechi nu beneficiază de o bună imagine. Folosirea greşită a lacurilor şi furnirelor în trecut a făcut ca acum suprafeţele intarsiate de demult să arate închise la culoare, fără viaţă.
După parerea mea intarsia suferă în ziua de azi şi din cauza lipsei ei de catalogare, pentru că artiştii o desconsideră într-un fel. Unii o încadrează la artizanat datorită designului şi temelor abordate de intarsieri. Pe de altă parte, ca artizanat e prea rafinată şi prea scumpă. Intarsia mai suferă şi din lipsă de publicitate. Oamenii nu stiu, nu cunosc şi de aceea nu caută aşa ceva.
**Este producţia în serie o piedică în calea folosirii intarsiilor?**
Nu neaparat, se lucrează şi la serie, sunt maşini de tăiat cu laser, CNC-uri etc, dar cum spuneam, nu la o scară largă, adică nu se compară sau nu se va putea compara vreodată ca răspândire cu mobila masivă sau din PAL din zilele noastre.
Ţările asiatice au “umplut lumea”, au răspandit mult ornamentarea cu intarsie, întrucat acolo sunt furnirele estetice, în păduri tropicale, şi mâna de lucru este foarte ieftină. Acestea au produs o saturare pe piaţă oarecum, dar de la decoraţiuni pe mobilier la arta adevarată, eu zic că e cale lungă.
**În prezent, un artist trebuie să se autocenzureze ca să creeze un produs vandabil?**
Nu, în niciun caz. Poate să-şi cenzureze volumul de muncă şi toţi avem de învăţat la capitolul acesta. Trebuie să poţi să scoţi profit din ceea ce faci, dar fără să rezulte un preţ exorbitant.
Intarsia ca artă este aşa de puţin răspândită încât nu cred că va fi vorba vreodată de kitch în intarsie sau de cenzurarea unor lucrări, întrucât nu-şi permite nimeni să-şi bată joc de munca lui.
Intarsia este o combinaţie de artă şi meştesug, fiind undeva între amândouă. Depinde mult de design, de ce exprimi. Spre deosebire de pictură, intarsia presupune muncă asiduă până la un produs final, adică etape de cleiere, curăţarea suprafeţei cleite, şlefuire, lăcuire (care este foarte importantă) şi multe alte faze care necesită cunoştiinţe de tâmplărie, vopsitorie şi, în primul rând, de intarsiere.
[frontalia.ro](http://www.frontalia.ro/ro/Resurse/expozitii-de-arta/gherga-delian-intarsii/)
