La Louisenhof se mănâncă mult, interesant şi bine. Cică şniţelele ar fi cireaşa lor de pe tort. Am început cu o cremă de brânză (10 lei) pe care-am privit-o cam circumspect în meniu, dar care odată azezată sub nasu-mi, mi-a topit bănuielile şi crutoanele şi-a alunecat în gât pe jos spre marea-mi desfătare. A urmat un platou tyrolez (24 lei) pe care-aş fi avut şanse să-l lichidez total dacă şi numai dacă n-aş fi sorbit întreaga supă şi berea rece dinainte de felul doi. Ciupercă, dovlecel, vânătă, pui şi porc, toate paneuri cumincioare venite în perechi, acompaniate de cartofi prăjiţi şi de sos tartar rece.
Nu ştiu dacă asta mănâncă nemţii în fiecare zi, dar mi-ar plăcea să stau pe la ei prin vizite vreo câteva săptămâni. Ce nu mi-a plăcut e lipsa din meniu a berilor nemţeşti la draft. Erau vreo trei soiuri la sticlă, dar mi s-au părut cam scumpe şi-am preferat o Stela Artois. Dacă şniţelele-s ca paneurile, aplaud bucătăria nemţească!
