Luni 2 noiembrie, ora 19.00, TNSM – Sala Studio
Create.Act.Enjoy, Cluj-Napoca
UNTITLED NO. 7
spectacol de teatru fizic din cadrul proiectului PIERDERILE DESPRE CARE NU VORBIM
Regia: Mihai Gligan
Coregrafia: Carles Salas Monforte
Muzica: Radu Dogaru
Scenografia: Adrian Balcău
Dramaturgia: Sașa Ceban
Cu: Demetra Andrei, Ștefan Bogdan, Florina Filip Florian, Adrian Ilie, Raluca Lupan, Cătălin Mocan, Miruna Sandea
Șapte oameni ajung în aceeași cameră de hotel, fără să-și mai amintească limpede cine sunt sau cum au ajuns acolo. Au trecut prin camera asta în momente diferite și nu s-au cunoscut niciodată, dar în spectacol viețile lor ajung să se suprapună. Treptat, fiecare începe să recunoască în ceilalți ceva din propria viață, iar amintirile lor nu mai rămân complet separate. Spectacolul vorbește despre felul în care oamenii rămân în viața noastră după ce au plecat. Uneori printr-o amintire foarte clară, alteori printr-un lucru mărunt care revine pe neașteptate și, pentru o clipă, îți amintește exact cum era să fii lângă omul acela.
Proiectul cultural PIERDERILE DESPRE CARE NU VORBIM este inițiat de Asociația Create.Act.Enjoy și co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri: Teatrul de Nord Satu Mare – Trupa Mihai Raicu, Facultatea de Teatru și Film – UBB Cluj-Napoca, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Pro Teatru Zalău
Durata: 60 min
Vârsta recomandată: 16+
Data premierei: septembrie 2026
„Cred că sunt în momentul în care cel mai important pentru mine e să îmi placă ceea ce fac. Îmi place că abordăm un subiect despre care trebuie să vorbim. Îmi place că, prin ajutorul scopului comun, se naște ceva absolut minunat”, povesteşte Adrian Ilie, tânǎrul performer din Satu Mare care face parte din distribuția spectacolului Untitled No. 7.
„M-a interesat în mod special felul complet arbitrar în care memoria selectează lucrurile pe care să le rețină. Poți să uiți complet lucruri care la un moment dat ți s-au părut extrem de importante și despre care erai convins că nu le vei uita niciodată și să rămâi doar cu amintirea unui gest absolut banal pe care cineva îl făcea sau felul ciudat de a-și lega șireturile, sau de a-și pune șosetele, sau de a strănuta, sau felul enervant în care ocupă tot spațiul atunci când stătea în pat.”, regizorul Mihai Gligan, care a mai colaborat anterior cu Create.Act.Enjoy, ca asistent de regie, la spectacolul IN BETWEEN HOMES, realizat în incinta fostei fabrici Clujana.
De ce are loc toată acțiunea din Untitled No. 7 într-o cameră de hotel?
Ne explică dramaturgul Sașa Ceban: „Conceptul acestui spectacol (chiar dacă a suferit o serie de modificări de-a lungul procesului de lucru) a pornit de la ideea de spațiu – o cameră de hotel. Prin natura acestui spațiu, o cameră de hotel are capacitatea de a sublinia pilonii centrali ai temei fără riscul de a deveni redundantă sau tautologică și fără a provoca o dedublare inutilă a temei, așa cum, de exemplu, o pot face o morgă sau un cimitir. Cu toate că am făcut o cercetare destul de amplă în această privință, de la articole științifice de specialitate, conversații cu oameni pe baza experiențelor lor personale, până la mulțimea de forumuri de pe Reddit, părea naiv să ne asumăm că înțelegem cu adevărat chestiunea. Așadar, am decis să abordăm o perspectivă răsturnată asupra acestui subiect. Am hotărât să încercăm să abordăm chestiunea morții nu din perspectiva celor care au pierdut pe cineva, ci din perspectiva celor pierduți. Ni s-a părut că aceasta este soluția cea mai onestă din partea noastră (a duetului regizor – dramaturg), întrucât nu știm cum e să-ți moară cineva apropiat, dar „cum e să fii mort” nu știe nimeni, deci suntem pe un teren neutru unde speculația devine un procedeu artistic și nu o insultă adusă memoriei reale a unei persoane. Această perspectivă pare și mult mai optimistă, căci întotdeauna ne gândim la cei decedați ca fiind într-un loc mai bun.”
