Opeth @ Hala Laminor
Opeth cântă la București la Laminor Arena pe 11 octombrie 2025. În deschidere vor urca pe scenă Paatos.
Opeth vin din Suedia și se numără printre formațiile etalon ale scenei metal din Peninsula Scandinavă și nu numai.
Cu o activitate începută în 1990, Opeth a lansat până în prezent 14 materiale de studio, în care au abordat o multitudine de genuri, trecând de la death metal, în primele compoziții până la progressive în cadrul celor mai recente materiale.
Au urcat pe scenele celor mai mari festivaluri de profil din lume precum Wacken, Hellfest sau Download. Printre artiștii care i-au influențat, Mikael Akerfeldt, forța creatoare din spatele Opeth, a declarat că formații precum King Crimson, Genesis, Deep Purple, Morbid Angel sau Voivod și-au pus amprenta pe muzica suedezilor.
Opeth rămâne una dintre cele mai influente formații ale scenei metal internaționale, ajungând la rândul ei să influențeze generații noi de artiști.
Paatos vin din Suedia, bazele formației fiind puse în 1999. Au lansat până în prezent șase materiale de studio cel mai recent, ‘Ligament’ fiind oferit fanilor în Aprilie 2025. Pe ‘Ligament’, Paatos au colaborat și cu Mikael Akerfeldt pentru piesa ‘Beyond the Forest’. De-a lungul timpului au mai atras atenția formației Porcupine Tree care i-a și luat alături de ei în turneu, Steven Wilson fiind și cel care le-a mixat albumul din 2004, ‘Kallocain’. Ca stil muzical, abordează un Progressive cu influente de Jazz și chiar Electronic pe alocuri.
Biletele se pun în vânzare pe iabilet.ro la următoarele prețuri:
– Premium – în tribună fără loc, la înălțime, aproape de scena cu bar separat – doar 250 de locuri – 499 de lei în presale și 600 la intrare. Include earlyentry și afiș cadou.
– Categoria A – fără loc în fața scenei – 279 de lei în earlybird, 299 în presale și 350 la acces
– Categoria B – fără loc, în spatele categoriei A – 199 de lei în earlybird, 219 în presale și 250 de lei la intrare
Posesorii de bilete Premium au acces în toate categoriile de bilete.
Copiii sub 10 ani au intrarea gratuită însoțiți de un adult posesor de bilet valabil.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco din toată țara, Magazinul Muzica din București și pe terminalele Selfpay. Online puteți plăti cu cardul, prin Revolut Pay, prin Paypal, folosind carduri de tichete culturale Sodexo, Up și Edenred, pe factura la Vodafone sau Orange sau în rate cu carduri de credit acceptate. La prețul tuturor biletelor comandate se adaugă comisioanele agenției de ticketing.




Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din București
- Program Filme București
- Calendar Festivaluri Romania
—
Sursa: IaBilet




