Epoci, elite și arme @ Cetatea Târgu Mureș
Locație: Muzeul Județean Mureș, Secția de Arheologie (Cetate Târgu Mureș)
Expoziția organizată de Secția de Arheologie a Muzeului Județean Mureș ilustrează evoluția armelor și a echipamentului militar de-a lungul epocilor istorice, din preistorie până în epoca contemporană.
În legătură directă cu aceste piese, expoziția evidențiază poziția războinicului în societate, elitele războinice fiind recrutate în trecut din rândul elitelor aristocratice.
Vor fi expuse cele mai cunoscute și spectaculoase piese printre care amintim: Fibula de la Suseni, Inelul-sigiliu de aur de la Deda-Bistra, Tezaurele de bijuterii dacice de la Mădăraș și Sânger.
Toate aceste piese fac dovada existenței acestor lideri războinici și de multe ori, ele ies din tiparul obiectelor comune, putând fi încadrate în categoria obiectelor de artă.
Războinicul este cel căruia i se datorează cele mai multe invenţii dintr-o societate. Nevoia lui de arme şi echipamente militare a determinat dezvoltarea unei adevărate tehnologii, încă din cele mai vechi timpuri, precum şi apariţia de artizani în domeniu.
Atât pe câmpul de bătălie, cât şi în afara lui, războinicul căuta să arate bogăţia şi prestigiul dobândit prin aspectul său şi prin calitatea echipamentului.
Expoziția „Epoci, elite și arme” este inedită prin tematica abordată până în prezent de Secția de Arheologie, oferind vizitatorilor o incursiune prin universul armelor care cuprinde peste 500 de piese din Colecțiile Muzeului Județean Mureș.
Elementul interactiv al expoziției este dat de posibilitatea vizitatorilor de a testa anumite tipuri de arme și echipament militar.
Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din Târgu Mureș
- Program Filme Târgu Mureș
- Calendar Festivaluri Romania