COSMIN DRAGOMIR | Ură, uraaa! sau Teoria pepenelui plat
În ultimul an am devenit mult mai vizibil pe platformele de social-media datorită schimbării unor politici editoriale: am început să fac mai mult video și multe dintre poveștile gastronomice propuse s-au viralizat. Mi-a crescut simțitor și numărul de urmăritori. Iar de aici încep și necazurile.
Înainte, când scriam doar pentru „bulă” și arareori reușeam să ies din ea, era bine. Comentarii constructive, discuții, dezbateri, hate-ul era accidental și ușor de gestionat. Acum, la mine în comentarii este ca-n lume: totul e razna! Trăiam vremuri mișto, poate cele mai bune pe care le puteam trăi și brusc, în doar câțiva ani, totul se dărâmă: molime și războaie, cancere și ură gratuită.
Internetul ca teren al frustrării colective
Am vrut să scriu cu câteva luni în urmă, tot aici, despre faptul că văd din ce în ce mai des postări din care nu mai aflu nimic, ci sunt doar încercări (disperate chiar) de exemplificări ale imbecilității democrației internetului.
Rețetele sau alte informații culinare care mă interesează abia își fac loc în feed de shaming-ul public, de print-screen-uri ce dovedesc micimea acestei lumi mari, care pare că e prea mică încât să ne încapă pe toți.
Recunosc că eram ușor revoltat de lipsa de substanță, frustrat de faptul că eram bombardat de exemple de hate, de faptul că pierdeam în loc să câștig timp. Să nu credeți că eram abia picat din lună și nu cunoșteam fenomenul, însă mă sperie atât amploarea, cât și gratuitatea lui.
Nu pot neam să pricep de oamenii înjură aleatoriu, blesteamă la grămadă, le pute tot. Cam ce resorturi acționează agresivitatea digitală în subsolul oricărei postări: nu contează că este despre o rețetă de savarină, Artemis II, alegerile din Patagonia sau istoria soiurilor de tomate.
Am fost jignit la un video despre ciorba lipovenească și blestemat la unul despre frunzele de perila pe care coreenii le folosesc și la sarmale. Vorbim despre informații benigne, de cultură generală, care chiar nu ar avea cum să lezeze… şi, totuși, o fac.
Eu îmi văd de treaba mea, ei își văd de treaba mea și suntem cam mulți la aceeași oală de ciorbă.
Gastronomia și gustul amar al rețelelor sociale
Cum eu mă învârt aproape exclusiv la raionul gastronomie, toată povestea începe să-mi stea în gât sau să îmi pice greu la stomac. Și, din păcate, știu că sunt slabe șanse ca persoanele despre care vorbesc să citească acest text.
Am observat, statistic, că la texte nu prea reacționează, de unde putem deduce multe. Sunt virulenți la video-uri, învrăjbiți și de circul fără pâine de la TV. Bașca, cei mai mulți adoptă tactica: dai și fugi, fără să le pese de ce lasă în urmă.
Din păcate, chiar și când vorbești despre gastronomie trebuie să ai un stomac tare, pentru că gustul se dovedește mai prost în omenire decât în farfurie.
Text de COSMIN DRAGOMIR | PE GUSTUL NOSTRU
