Imaginați-vă o vacanță prin capitale europene, avându-l alături pe prietenul patruped. Cum se descurcă Bucureștiul în comparație cu Viena și Bratislava atunci când vine vorba de spații publice, restaurante sau hoteluri pet/dog-friendly?
Auzim de foarte multe ori că Bucureștiul a rămas în urmă la capitolul acces alături de câini, însă veți vedea în rândurile următoare că lucrurile s-au schimbat și la noi. Chiar dacă mai avem de lucrat la anumite aspecte, nu suntem departe de alte capitale europene.
București – acasă, unde totul e posibil, dar nu întotdeauna permis
În București, plimbările prin parcuri sunt o rutină, dar și o provocare: câinii au voie doar pe alei, spațiul verde rămâne interzis prin lege. Există, desigur, zone special amenajate, unde patrupezii pot alerga liberi. În restul orașului, transportul public este accesibil, fără costuri suplimentare, atâta timp cât patrupedul e ținut în lesă.

Când vine vorba de restaurante și cafenele, situația e împărțită. Tot mai multe locații își deschid ușile pentru câini, în special cafenelele de specialitate, dar procentul celor care permit accesul la interior este încă mic. Pe cele mai multe terase însă, câinii sunt primiți cu zâmbete și, uneori, chiar cu un bol de apă rece.
Vedeți ultimele locații testate de către ghidul nostru pe patru lăbuțe, locații care te primesc și la interior precum Mabo Caffee, B3TON sau Un Poco.

Viena – eleganță și rigiditate
Pentru stăpâni, orașul e spectaculos: clădiri impunătoare, bulevarde largi, parcuri istorice. Pentru câini însă, experiența e un amestec de bucurie și restricții. În transportul public, accesul este clar reglementat: lesă, botniță (fără excepție de rasă) și bilet special.

Marea surpriză vine în parcuri. Deși Viena e verde, majoritatea grădinilor istorice nu permit accesul câinilor, nici măcar pe lângă spațiul verde. Există însă “Hundezone”, spații dedicate, unde patrupedul poate alerga liber. Enzo a privit cu jind gazonul perfect tuns de la Palatul Hofburg, dar s-a bucurat de zonele special create pentru el.

Partea frumoasă? Restaurantele și cafenelele nu fac diferențe. Oriunde am intrat, Enzo a fost bine primit și, de multe ori, răsfățat cu apă din partea casei.

Bratislava – libertatea pe patru lăbuțe
Surpriza călătoriei a fost Bratislava. Orașul e mic, dar plin de energie, iar câinii sunt peste tot: în parcuri, pe străzi, chiar și prin magazine. Aici regulile sunt mai relaxate: câinii au acces aproape în toate parcurile și pe spațiile verzi, cu condiția să fie în lesă. În plus, există multe zone îngrădite unde pot fi lăsați liberi.

Enzo a descoperit cu entuziasm parcul Sad Janka Kráľa, chiar în centrul orașului, un loc plin de umbră și liniște, unde câinii se joacă nestingheriți. Transportul public acceptă câini, iar regulile sunt mai relaxate decât în Viena.

La restaurante și cafenele, ospitalitatea slovacă s-a simțit imediat: niciun refuz, indiferent de talie, doar zâmbete și boluri cu apă, chiar și în restaurantele mai speciale precum cele rooftop.

Care capitală este mai dog-friendly?
Călătoriile alături de un câine arată cât de deschis și prietenos este un oraș. Bucureștiul rămâne acasă, cu avantajele și limitările lui. Viena e elegantă, dar rigidă când vine vorba de spații verzi. Bratislava, în schimb, a fost revelația: un oraș mic, relaxat și autentic dog-friendly, unde Enzo s-a simțit liber și binevenit.
Totuși, Bucureștiul nu e departe. În ultimii ani, tot mai multe cafenele, restaurante și chiar centre comerciale își deschid ușile pentru patrupezi. Nu este încă perfect, dar orașul evoluează rapid, iar comunitatea iubitorilor de animale are un rol important în această schimbare. Bucureștiul arată că poate deveni, pas cu pas, un loc la fel de prietenos pentru câini ca multe alte capitale europene.


Un răspuns
Enzo e superb, iar lumea a inceput sa inteleaga cat e de important sa ne petrecem timpul alaturi de dragii nostri catei!