Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 07/07/2025
Eat & Drink

MIXOLOGY | Vara aceasta, ciocolata trece de la desert la pahar

Iuliana Ciocîrlan De Iuliana Ciocîrlan
Comentarii MIXOLOGY | Vara aceasta, ciocolata trece de la desert la pahar Share MIXOLOGY | Vara aceasta, ciocolata trece de la desert la pahar
ciocolata


Pe 7 iulie, de Ziua Internațională a Ciocolatei, arhicunoscutul ingredient se poate consuma în cele mai spectaculoase forme. Vara aceasta, ciocolata trece de la desert la pahar

Nu mai vorbim doar despre prăjituri, torturi sau înghețata clasică din congelator, ci despre cocktailuri (ne)obișnuite, inventive, răcoritoare, în care ciocolata joacă rolul principal.

Începem cu ceva elegant: Chocolate Negroni.

Cei care sunt fani ai Negroni-ul clasic vor fi surprinși de această variantă. Se păstrează amestecul de gin, Campari și vermut, dar în ecuație apare și un sirop de ciocolată neagră infuzat cu portocală. Chocolate Negroni-ul se servește într-un pahar scurt, cu gheață și o felie de portocală caramelizată.

Pentru cei care vor un cocktail ceva mai sofisticat, există Chocolate Old Cuban.

Varianta cu ciocolată a acestui cocktail presupune un mix echilibrat de rom brun, sirop de ciocolată neagră, mentă proaspătă și șampanie. Gustul? Răcoritor, dar cu o urmă discretă de ciocolată care va rămâne pe papilele noastre gustative.

Chocolate Boulevardier este pentru cei care vor un cocktail ceva mai tare, dar care au și poftă de ciocolată.

Rețeta păstrează mixul clasic de whiskey bourbon, vermut și Campari, dar adaugă lichior de ciocolată neagră pentru un plus de profunzime. Se servește într-un pahar de tip cupă, cu o felie de grapefruit arsă.

Nu putem ignora Frozen Aztec Mocha.

Inspirat din rețetele vechilor civilizații sud-americane, acest cocktail combină ciocolata neagră topită cu tequila, lichiorul de cafea, laptele de cocos și multă gheață zdrobită. Pentru ornare, se presară chilli și scorțișoară deasupra.

Iubitorii de băuturi instagramabile și de ciocolată cu mentă ar trebui să încerce Grasshopper.

Acesta se face cu lichior de mentă, lichior de ciocolată albă, frișcă lichidă și nucșoară rasă. După ce îi vei vedea culoarea, o să înțelegi de ce vei simți impulsul să-i faci o fotografie. Îți spunem doar atât, e spectaculoasă! Nici iubitorii de roz nu au fost uitați, întrucât o altă versiune de Grasshopper se numește Pink Squirrel, iar în loc de lichior de mentă, pentru preparare, se folosește lichior de căpșune.

Bushwacker este cocktailul pentru toți cei care apreciază ciocolata și romul.

Pe lângă rom, ne trebuie: lichior de cafea, lichior de ciocolată neagră, lapte, cremă de cocos și nucșoară. Bushwacker este genul de cocktail care are nevoie, pe lângă amestecarea în shaker cu gheață a tuturor ingredientelor, de gheață pisată în paharul în care se servește, pentru a avea un gust și mai răcoritor.

Un alt nume care atrage imediat atenția? Dirty Snowball.

Un mix de lichior de ciocolată albă, lichior de cocos, smântână lichidă și vodka, puse în blender alături de gheață până când întreaga combinație ajunge la consistența unui frappe. Se servește cu fulgi de cocos prăjiți și o bomboană de ciocolată pusă pe marginea paharului.

Margarita este pe toate listele de cocktailuri potrivite pentru vară, așa că nu aveam cum să nu includem și o variantă cu ciocolată. Pentru cei care doresc să comande această versiune a celebrului cocktail, Black Mole Margarita se numește, iar pentru cei care își doresc să îl prepare acasă, aveți nevoie de: mezcal, lichior Cointreau, suc de lime, sirop de ciocolată și portocale, lichior de ciocolată, apă minerală și o felie de lime pentru decor.

Încheiem cu ceva wow: Death by Chocolate, pentru care avem nevoie de vodka, lichior de cafea, lichior de ciocolată, înghețată de ciocolată, frișcă, sirop de ciocolată și gheață pisată.

Death by Chocolate se poate transforma ușor în desertul vedetă al oricărei petreceri, mai ales dacă invitații sunt printre cei care nu se satură niciodată de ciocolată.

Fie că alegem o rețetă clasică reinterpretată sau un cocktail creativ servit la barul preferat, merită să experimentăm cu ciocolata dincolo de tabletele clasice sau deserturi. Ziua Internațională a Ciocolatei poate fi ocazia perfectă de a încerca și a descoperi, de ce nu?, un nou cocktail preferat.

» Text de IULIANA CIOCÎRLAN | Eat & Drink

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută