Marți, 13 august, la eleganta piscină Daimon din București, a avut loc cel din urmă mare eveniment de modă al verii: „CRUISE POOL FASHION SHOW” 2024.
Pe muzică originală siciliană tradițională, veche în acest show, au fost prezentate de către cele peste 30 de modele și persoane publice colecțiile capsula – special pentru inter-sezonul de CRUISE – ale designerilor ALEHA TONCEA / ALEXANDRA CALAFETEANU / CERA MIHĂILESCU / IDYLLIC by Corina-Elena Gheliuc / IZA VAN DEE / RALUCA SOARE.
Accesorii: Atelier DANESSA / PALARIOTII / Bijuterii: GABRIELLE
Hair: Echipa ERIKA GONCZI / Make-up: Echipa LAURA PERIAN
















Această locație specială a fost aleasă ca suport optim al colecțiilor de CRUISE selecționate, ele fiind în general dedicate vacanțelor, călătoriilor și explorărilor din sezoanele iunie – august/ decembrie – ianuarie. Noi am fost axați acum pe sezonul de vară 2024, care se anunță lungă, până spre octombrie.


















Colecțiile de Cruise au câteva specificități: sunt colorate intens sau au imprimeuri excentrice / sunt ușor de purtat și de adaptat / sunt interșanjabile – pot să se asorteze ușor produsele unele cu altele / sunt greu șifonabile / senzuale, fresh, feminine, rafinate, dar și simple simultan, puternic accesorizate. Toate aceste caracteristici s-au putut regăsi în CRUISE POOL FASHION SHOW 2024, în fața unui public numeros și entuziast, de peste 300 de persoane – printre care multe vedete –, sub camerele a cinci televiziuni și numeroși fotografi.












Finalul a fost dedicat „Sirenelor”!
Șase modele – câte una din fiecare colecție prezentată – au parcurs înot marea piscină, asemenea unor superbe ființe ale apelor, încheind spectaculos o seară memorabilă.




» Text de ALIN GĂLĂŢESCU | Fashion





