Ziua imnului național @ Bacău
Unitatea Administrativ -Teritorială Bacău, cu sprijinul Garnizoanei Bacău, organizează sâmbătă, 29 iulie 2023, începând cu ora 10.00, în Piața Tricolorului, o ceremonie militară cu prilejul sărbătoririi Zilei imnului național al României.
Program:
10.01-10.05 Serviciul religios
Binecuvântare și Rugăciune pentru poporul român, oficiate de preoții militari și civili.
10.05-10.17 Alocuţiune de deschidere, rostită de primarul municipiului Bacău privind semnificaţia evenimentului;
Alocuţiune privind simbolistica versurilor imnului naţional al României, scurt istoric şi semnificaţii – prof. Adrian Jicu;
Mesaj/e din partea autorităților administrației publice centrale și locale.
10.17-10.34 Moment artistic
Spectacol susţinut de muzica militară și membrii ansamblului profesionist ,,Busuiocul” din Bacău.
10.34-10.39 Intonarea Imnului Național al României.
Muzica militară și soprana Daniela – Maria Dumitru interpretează, vocal și instrumental, imnul național al României.
Traficul rutier va fi oprit în intervalul orar 09.00-11.00, pe tronsonul carosabil cuprins între: Policlinica Veche – Strada Mărășești – Hotel Decebal.
Vă așteptăm cu drag!
Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente și Festivaluri din România?
- Calendar Evenimente din România
- Program Filme Bacău
- Calendar Evenimente din Bacău
- Calendar Festivaluri Romania




