Despre “INFERNO” cu IONUŢ IFTIMICIUC & IOANA NICHITA
Motto: ”Toate problemele umanității provin din incapacitatea unui om de a sta singur într-o cameră fără să vorbească.” – Blaise Pascal
Ce se întâmplă la finalul vieții nu știe absolut nimeni, însă s-au inventat atât de multe povești că parcă știm deja ce ne așteaptă: în funcție de cum ne-am comportat cât timp am trăit, fie mergem în raiul din cer, fie coborâm în iadul de sub pământ. Însă pentru a vă spulbera orice iluzie, spectacolul Inferno de la Teatrul În Culise nu-i deloc cu flăcări, smoală, chinuri și țepi.
Adaptat după textul Cu ușile închise al lui Jean-Paul Sartre, Inferno prezintă povestea a trei suflete rătăcite postmortem, care se întâlnesc în infern. Deși, la o simplă privire, par niște oameni obișnuiți, timpul petrecut împreună în captivitate îi determină să își dezvăluie cele mai ascunse și întunecate secrete. Atunci se dezlănțuie și conflictul, iar cei trei încep să se judece și să-și reproșeze greșelile realizate în timpul vieții.
Bazat pe ideea centrală a existențialismului lui Sartre, spectacolul Inferno îți oferă o viziune diferită asupra vieții de după moarte: neputința de a scăpa de judecata celorlalți oameni pare a fi în viziunea filosofului cea mai îngrozitoare tortură. Indiferent de tabăra în care se află atunci când sunt în viață: eroi sau martiri, victime sau asurpitori, oamenii nu sunt fără de păcat. Așa că spectacolul ne arată fix acest lucru: omul a primit darul alegerii, iar odată făcută alegerea nu mai există o cale de întoarcere.
Așadar, omul este exact ceea ce încearcă să fie, o sumă a deciziilor pe care le ia în timpul vieții. Iar finalul acesteia reprezintă și momentul în care se face adunarea: ești mulțumit de alegerile pe care le-ai făcut, crezi că vei ieși pe minus sau pe plus?
Da, Inferno de la Teatrul În Culise e un spectacol dur, care te invită să meditezi la propria viață pentru că păcatele personajelor de pe scenă sunt atât de prezente printre noi în societate actuală (metaforic vorbind), însă îmi place să cred că spectatorii care au curaj să aleagă o astfel de temă vor pleca acasă modificați și, de ce nu, treziți, încercând să facă un rai din viața pe care o trăiesc AZI.
Pentru a afla mai multe despre spectacolul Inferno de la Teatrul În Culise, am stat de vorbă cu doi dintre membrii acestei echipe: regizorul și actorul Ionuț Iftimiciuc și actrița Ioana Nichita. Pe lângă proiectele în care s-au implicat împreună, cei doi au și o foarte bună relație de prietenie, așa că i-am invitat să ne spună perspectiva fiecăruia asupra ultimului proiect la care au lucrat împreună.
Ca intro, spuneți-ne câteva cuvinte despre voi…
Ionuț: Pe scurt, despre mine: mă numesc Ionuț Iftimiciuc și am 38 de ani. M-am născut la Iași și locuiesc în București de 13 ani. Am terminat UNATC, secția actorie, în 2012 la clasa Prof. Doru Ana. Am cochetat cu actoria de mic, adică de când am jucat Ionel din Vizita de I. L. Caragiale, prin clasa a doua! Însă abia în liceu am descoperit cu adevărat gustul actoriei, după ce am participat cu trupa școlii la un festival de teatru pentru liceeni de la Arad (în limba engleză!). Acolo, pur și simplu, m-am îndrăgostit de lumea asta, a fost momentul când am decis că asta trebuie să fac mai departe. Nu știu să spun de ce actor și nu altceva. Pur și simplu, așa a fost să fie. Simt că aparțin acestei meserii, mă simt în siguranță. Nu cred că există un răspuns real la întrebarea asta. Dacă ar fi să încerc să dau un răspuns, mai degrabă aș spune ce NU aș fi putut să fiu niciodată: frizer, funcționar public și alte joburi care implică interacțiunea cu oamenii într-un anumit fel.
Ioana: Sunt Ioana Nichita, actriță. Mie scena mi-a plăcut de când eram mică: făceam gimnastică și aveam foarte des spectacole. Și nu îmi amintesc aplauzele de la final, ci doar faptul că mă fascina scena în sine. Iar în clasa a 5-a, când am descoperit actoria, am zis “Asta e!”. Este meseria în care te descoperi continuu și ajungi să cunoști foarte bine oamenii. E un paradox, și simplu și greu, și urât și frumos… e meseria în care n-ai deloc timp să te plictisești, iar asta te face să te simți viu.
Aveţi multe proiecte împreună… cum s-a născut prietenia voastră?
Ionuț: Cu Ioana m-am întâlnit în 2020 la filmările pentru scurtmetrajul Superstar, în regia lui Cristian Bajora. Am început să discutam la bere și de atunci tot discutăm… tot la bere, evident. Primul proiect pentru scenă pe care l-am lucrat împreună a fost spectacolul The Blue Room de la Teatrul În Culise. Și a fost un real succes! Colaborarea noastră artistică a continuat cu Monoloagele Vaginului, Strip Poker, Political Correctness și, bineînțeles, ultima producție: Inferno. Așa că vorba și berea ne-au făcut bine, uite câte s-au adunat. Și să vă spun un secret: deja am început să lucrăm la o comedie spumoasă care va ieși în curând, tot la Teatrul În Culise!
Ioana: Cu Ionuț a fost simplu. Friendship at first beer. Haha! Ne-am cunoscut la filmarile de la Superstar şi, în prima seară la Casimcea, am stat la povești și la câteva beri și ne-am legat din prima. Apoi au urmat mai multe proiecte impreună și am realizat că ne înțelegem la fel de bine și pe plan profesional. Cred că prietenia noastră ne ajută foarte mult pe scenă, pentru că ne dă o doză de încredere, libertate, sinceritate și nebunie de care ne folosim la fiecare repetiţie și la fiecare spectacol.
Ionuţ, dar cum ai ajuns la regie? Îţi place mai mult să regizezi sau să joci?
Ionuț: La regie am ajuns întâmplător. Pot spune că a fost și o necesitate și o curiozitate. Am experimentat foarte mult regia cu trupe de amatori în trecut, iar pasul spre profesioniști nu a fost foarte dificil. Norocul meu a fost că am găsit la Teatrul În Culise oameni care au avut încredere în mine și care mi-au oferit șansa să experimentez și în această zonă. Bineînțeles că a contat foarte mult și faptul că am fost înconjurat de actori disponibili, deschiși, care m-au acceptat cum au putut ei mai bine. Rezultatul este unul care îmi dă speranță!
Ioana, te numeri printre membrii noi ai trupei Teatrului În Culise. Ce te leagă de această echipă?
Ioana: Am fost la un moment dat întrebată ce iubesc cel mai mult pe lumea asta și răspunsul a fost simplu și a venit foarte repede: oamenii. Și la întrebarea ta răspunsul este același. Am găsit aici oameni foarte frumoşi și primitori, care m-au ”adoptat” imediat, au devenit o a doua familie, iar Teatrul În Culise a doua casă. În plus, este un loc în care avem libertatea să riscăm și să încercăm modalități de expresie, genuri și texte precum… Cu ușile închise.
Inferno, un spectacol realizat după textul Cu ușile închise al lui J. P. Sartre. Cum ați ajuns la acest text, ce v-a făcut să simțiți că această poveste trebuie spusă?
Ionuț: Am citit prima dată ”Cu ușile închise” de JP Sartre când eram în facultate, iar textul s-a lipit de mine instantaneu. Inferno este o adaptare după această piesă de teatru. După ce l-am citit, mi-am zis în gând că trebuie neaparat să fac acest text, să joc eu în spectacol. Și iată că, 10 ani mai târziu, am reușit, cu ajutorul unor oameni generoși din toate punctele de vedere, să pun în scenă acest text. Nu am vrut să transmit eu ceva personal cu textul, pentru că mi se pare că autorul spune deja foarte multe, e un text filosofic. Iar eu am apelat la el din pură curiozitate și pentru că mi-a plăcut foarte mult mesajul, bineînțeles. Eram în discuții cu distribuția de mulți ani. Ne gândisem bine la ce vrem să facem împreună, așteptam doar momentul oportun.
Ioana: Nu știu exact când a apărut ideea asta în mintea lui Ionuț, dar în discuțiile noastre a apărut destul de repede după ce ne-am cunoscut. Este un text superb, de care m-am îndrăgostit de când l-am citit prima dată în facultate, și, evident, am spus ”Da, hai să facem asta!”. Am vrut să facem acest spectacol pentru că este o provocare foarte mare pentru orice actor și am vrut să ne aruncăm în universul ăsta imaginar pe care l-a creat Sartre, un univers foarte bogat și plin de semnificații.
Cum a fost primit spectacolul? Vi se pare că tema este de actualitate pentru societatea de azi?
Ioana: După fiecare reprezentație am avut un feedback foarte bun de la spectatori și cred că mulți au rezonat cu această poveste. Ideea de ”Infernul sunt ceilalți” cred că s-a nascut în fiecare dintre noi la un moment dat. În urma lucrului la acest spectacol am ajuns la concluzia ca infernul ni-l creăm chiar noi, în mințile noastre și, pur și simplu, este mai ușor să dai vine pe cei de lângă tine în loc să îți asumi greșelile și să te ierți tu pe tine. Asta fac și Estelle, Ines şi Garcin: se lasă torturați de ”colegii de celulă” pentru că nu reușesc să facă pace cu deciziile pe care le-au luat în timpul vieții.
Ionuț: Primul spectacol a fost primit foarte bine. Cred că mai bine decât m-aș fi așteptat vreodată, având în vedere greutatea subiectului abordat. Dacă mai este de actualitate? Eu cred că da. Ideea de iad nu cred că va dispărea foarte curând, iar problemele oamenilor nu vor dispărea niciodată așa căăăăă hahahahahaha, da este de actualitate și va fi mereu. Asta face textul acesta să fie genial! După fiecare spectacol feedback-ul este unul WOW! și asta ne bucură de fiecare dată. Înseamnă că spectatorii înțeleg și acceptă acest gen de texte, încă. Pentru mine a fost o provocare foarte mare, iar rezultatul mi-a dat încredere.
Despre personaje. Cum va identificaţi cu acestea? Ce anume vi se pare că este de actualitate în trăirile acestora?
Ioana: Pentru mine a fost foarte greu să construiesc acest personaj – Estelle -, pentru că am căutat și am căutat și nu am găsit nimic din el în mine. Mi-a fost greu să ajung să o înțeleg, să găsesc mecanismele de gândire care au condus-o să își omoare copilul sau să spună replica X sau Y, dar am avut parte de niște colegi foarte buni și generoși, care m-au ajutat în această căutare. Pe Estelle cred că o întâlnești mai des în ziua de azi pe stradă decât ai fi întâlnit-o pe vremea lui Sartre: o tânară care se mărită cu un bărbat cu mult mai în vârstă din interes și care nu este dispusă să renunțe la o viață fără griji și fără lipsuri pentru a fi cu bărbatul pe care îl iubește.
Ionuț: Spuneam mai sus că îmi doream să joc neapărat în acest spectacol… şi anume personajul Garcin, pentru că este foarte ofertant pentru actori. Pe mine m-a atras foarte mult la el faptul că este un antierou. Este un personaj care trece prin toate stările, se plânge, este laș, ipocrit, fricos etc. De aici și curiozitatea mea ca actor de a-l descoperi și de a-l înțelege. Pe cât de greu este un personaj, pe atât este de ofertant și generos. Tot ceea ce simțim, fie că e vorba de plăcere, suferință, amuzament, râs, plâns, nervi etc, este de actualitate, nu?
De ce ar trebui să vadă oamenii acest spectacol?
Ionuț: Inferno trebuie văzut, în primul rând, pentru genialitatea textului. Ăsta este cel mai mare merit. Apoi ar trebui văzut pentru distribuția excepțională: Tamara Roman, Claudia Moroșanu, Ioana Nichita și subsemnatul. Spectacolul va naște întrebări, poate răspunsuri. În orice caz, vă garantez că, la final, veți pleca modificați. În bine, în rău… depinde de fiecare.
Ioana: Tu, la finalul vieții, crezi că ieși pe plus sau pe minus? Fiecare dintre noi este pentru sine cel mai mare susținător și, totodată, cel mai mare critic. De-a lungul vieții căutăm echilibru în tot, dar de multe ori cădem în extreme, la fel ca personajele din spectacol. Cred că Inferno este genul de spectacol care te determină să te uiți la tine și în tine, la lucrurile pe care le-ai facut sau spus, deciziile pe care le-ai luat, oamenii pe care i-ai rănit și așa mai departe. Dacă în urma acestei introspecții sincere ajungi să te împaci cu cine ești și ce ai făcut, la final vei ieși pe plus… spre deosebire de Estelle, Ines si Garcin.
Un mesaj pentru spectatorii care n-au ajuns încă la Teatrul În Culise.
Ioana: Suntem un grup de oameni pasionați și îndrăgostiți de meseria pe care am ales-o și de aceea încercăm să facem lucruri frumoase pentru spectatorii care aleg să vină la Teatrul În Culise. Avem un repertoriu divers: de la texte clasice, drame sau thrillere până la comedii zăpăcite sau spectacole cu androizi, pentru că vrem să împărtășim bucuria pe care noi o simțim la fiecare reprezentație cu cât mai mulți dintre voi. Așa că dacă n-ați ajuns încă În Culise, vă așteptăm să ne bucurăm împreună!
Ionuț: Teatrul În Culise este un teatru mic, intim, cochet, aproape de centru, unde poți vedea tot felul de spectacole, diferite ca gen, pe care nu le gasesti în teatrele de stat. Vă recomand în primul rând să vedeți actori tineri, la început de drum, care fac totul din dragoste, cu energia și dorința specifică vârstei. Alături de cei tineri puteți vedea, bineînțeles, și actori deja consacrati ai teatrului românesc. Spectacolele sunt pentru toate gusturile, de la comedii spumoase la drame, thrillere, comedii negre, spectacole filozofice etc. Vă așteptam cu cel mai mare drag!
Interviu de VANIA PIERSINARU
Foto: Teatrul În Culise
“INFERNO”, după “Cu uşile închise” de Jean-Paul Sartre
Regie: Ionuț Iftimiciuc
Coregrafie: Valentina Boldurescu
Cu: Ioana Nichita, Tamara Roman, Claudia Moroșanu, Ionuț Iftimiciuc
Detalii și bilete pe teatrulinculise.ro
