Tocmai s-a încheiat al doilea Târg de Ecoturism din cadrul programului Anii Drumeției. A fost vorba despre mișcare în aer liber. Din aceste activități nu poate lipsi însă gastronomia.
Astfel că am stat și eu să mă gândesc cum ne raportăm cu gastronomia la acest îndemn la mișcare lentă în natură? Caracteristicile teritoriului ne-au ajutat în trecut să fim în permanentă activitate afară, outdoor în termenii prezentului. Fie că ne gândim la păstoritul pendular sau la transhumanță, fie că ne referim la ciurda de bivoli sau vite, toate ocupațiile locale practicate au în comun dinamismul și elasticitatea. Această dinamică era însă una lentă, adaptată specificului local. Astăzi modul de viață se schimbă în mod accelerat și suntem martorii unor noi tipuri de mișcare: facem drumeții pe foste poteci ale ciobanilor, ne cățărăm pe stânci până nu de mult inaccesibile, alergăm pe munți acolo unde peisajul și nu funcționalitatea lui ne atrage, pedalăm prin zone de pășune și fâneață colinară, facem iarna trasee de schi de tură prin păduri și zone alpine la lumina lunii, facem echitație în loc să urcăm cu caii la munte la pădure sau ne folosim de apă ca un loc de divertisment.
Conectarea cu teritoriul se realizează totodată și prin intrarea în contact direct cu membrii comunității locale, de exemplu prin mâncare. Experiența unei vizite la o gazdă locală, interacțiunea cu oamenii locului este cea care ne ajută să înțelegem multe aspecte: de ex. de ce peisajul arată într-un anumit fel? De ce gusturile au un anumit specific?
Cred că producătorii și operatorii locali se vor adapta destul de repede și noilor cerințe culinare. Cei care practică mișcarea nu au ore fixe de prânz. Mănâncă un lunch box sau își procură un pachet de picnic, mănâncă afară pe păturică sau niște sandvișuri gata pregătite ca să nu piardă timp în alergare. Consumă diverse alimente dar în cantități mai mici și se bucură de sezonalitatea, cunoscând ritumul naturii mai bine dat fiind prezența mai des pe afară.
Vă aștept pe poteci să degustăm produse locale.
