Povestea curţii lui Hermann începe cu secole în urmă, când Transilvania era o înfl oritoare zonă negustorească şi culturală, iar oraşele de la poalele Tâmpei atrăgeau meşteşugari şi artişti din cele patru zări. Cea mai de preţ comoară pe care au adus-o cu ei şi pe care au lăsat-o moştenire este arta bucatelor alese, strânsă într-un evantai gustos de reţete săseşti, ungureşti, secuieşti şi româneşti. Printre cei care au venit în acest înfloritor centru au fost şi cei din familia Hermann, care s-au stabilit în zona Cristianului, oameni gospodari şi harnici, recunoscuţi pentru dărnicia lor şi pentru bucuria cu care îşi întâmpinau oaspeţii.
Aşa se naşte legenda curţii lui Hermann, locul atins de magia tuturor care au trecut pe aici şi care au lăsat în schimb o mică poveste gustoasă. Cu timpul poveştile culese de la oaspeţi s-au transformat în reţete ale locului. Veacurile au trecut, dar tradiţiile au rămas la fel.
Azi încercăm să fim pe gustul fiecăruia, aşa că Hermanns Hof vine în întâmpinarea dvs. cu preparate alese, pregătite cu suflet şi servite într-o ambianţă plăcută, acompaniate de un vin select şi un desert pe măsură.
Vino să cunoşti povestea curţii lui Hermann, la doar câţiva km de Braşov, în Cristian, str. Lungă, nr. 85. – HERMANNS HOF – Cristian, str. Lungă, nr. 85


