Nou: Vara asta va stă sub semnul lui Tudor!

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 10 iulie 2015 | Actualizat: 14 martie 2022


DIN 15 IULIE CASA TUDOR ÎŞI REDESCHIDE PORŢILE!

După 12 ani, din nou vara va sta sub semnul lui Tudor! Asta este promisiunea pe care o face Sergiana Grup prin redeschiderea Casei Tudor.

Casa a devenit un adevărat conac, iar transformarea e atât de spectaculoasă încât cu greu vă veţi aminti cum arăta vechiul restaurant. Dar ce au reuşit să facă arhitecţii şi constructorii veţi constata imediat după ce veţi trece pragul Casei Tudor. Până atunci, am tras cu ochiul la pregătirile bucătarilor şi iată ce am aflat.

Noi propuneri se vor alătura reţetelor pe care le cunoaşteţi şi le-aţi îndrăgit, iar regula Casei Tudor va fi păstrată: un capitol generos de pescărie, lângă reţete din porc, vită, miel şi păsăret, cu bucătăria românească stând cu mândrie lângă o selecţie din bucătăriile Europei.

O culegere de prospeţime, gust şi rafinament care se însumează în promisiunea unui răsfăţ culinar. Cum aţi putea numi altfel o supă de midii şi chefal, aromată cu vin alb şi cu accente proaspete de lămâie şi verdeţuri?

Nu mai puţin impresionante vor fi cotletele de miel, decupate în maniera french-cut, trecute prin tigaie, dezmierdate apoi cu muştar Dijon şi învelite într-o subtilă crustă de pesmet, rozmarin, cimbrişor şi un strop de usturoi, totul înainte de a ajunge în cuptor.

La fel de spectaculoasă va fi şi întâlnirea cu somonul în crustă de cartofi, cu sos olandez şi spaghete de legume, iar ciolanul pe varză, reinterpretat în mod magistral, vă va entuziasma.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută