Fiind primul text al acestei noi rubrici, m-am gîndit să debutăm cu recomandarea unei cărți cu adevărat importante. „Solenoid”, cea mai nouă carte a lui Mircea Cărtărescu, este un roman-manifest care, deşi pe parcursul a mai multor sute de pagini (are 837!) pare livresc şi despre singurătate, e existențialist şi vital. O carte complexă, unică, excepțională, deosebită, care înseamnă pentru proza românească cam ceea ce semnifică „Levantul” pentru poezie. La cursurile sale de scriere creatoare şi despre postmodernism de la Universitatea Bucureşti, profesorul Mircea Cărtărescu îi sfătuia pe studenți şi doctoranzi să nu scrie poezie aşa cum se zice că e poezia, în sens că să fie originali şi să-şi găsească propriul stil. Ei bine, „Solenoid” e un roman special, care nu seamănă cu un roman tradițional, clasic sau modern. Am putea spune că e un roman-jurnal foarte bine construit & împodobit (scris de mînă, nu la calculator!), o carte despre care scriitorul spune că nu ar fi putut s-o scrie „nici la 30 de ani, nici la 40. Este cartea mea de la 60 de ani. Este cartea experienței mele de o viață”. Romanul a avut în lucru vreo 200 de titluri, printre ultimele variante ajungînd şi „Anomaliile mele” (pe etichetele cărților din librăriile Humanitas a rămas „Solenoid. Anomaliile mele”). „Solenoid” este o carte foarte mare care ne îndeamnă să nu ne facem iluzii, ci să ne trăim intens viața alături de oamenii dragi care chiar contează pentru noi. O carte mare care se citeşte cu multă plăcere, poate şi datorită celor cinci solenoizi pe care-i conține (+ ăla de pe copertă!)! Mircea Cărtărescu, „Solenoid”, Humanitas, 2015 (ediţia a II-a: 2016)
Mihail Vakulovski,
Scriitor, traducător din literatura rusă, fondatorul şi realizatorul revistei Tiuk! (www.tiuk.reea. net) şi al CenaKLUb-ului Tiuk
