După ce am vorbit la telefon cu Claudiu de la Zile şi Nopţi, care-mi cerea textul pentru acest nr., o colegă a oftat şi a zis „OK”. „Ce e OK, Bianca?”, am întrebat (retoric, fireşte).
Chiar, ce e OK la Braşov, că mie, cînd am aterizat sub Tîmpa, acum fix 16 ani, totul mi se părea absurd, cel puţin la prima vedere.
Veneam în Braşov (de la „braşoave” – bîrfe, vorbe lipsite de temei; palavre, minciuni), fost Stalin (chiar şi după ce murise dictatorul sovietic şi i s-au dat jos toate monumentele, inclusiv în URSS), oraşul de sub Tîmpa (dăăăă). Iar rîuleţul care trece pe după falnicele ziduri ale oraşului martir cum credeţi că se numeşte? Exact, Spurcata (de la mirosul pe care îl emană se pare că dintotdeauna). OK, în oraş nu se întîmpla mai nimic, aşa că, vrei-nu vrei, porneşti radioul sau televizorul (nu era încă internet, ce să mai vorbim de facebook şi din astea). Păi, programele centrale, cu care mă obişnuisem, erau mereu încălecate de canalele locale (mai rău decît… amatoare) sau de programele TV locale, execrabile. Ăştia se băgau – fără nici o jenă – şi peste Andrei Gheorghe, şi peste Răzvan Exarhu, dar şi peste meciurile din Liga Campionilor Europeni la Fotbal (ştiu, nu vă vine să mă credeţi). Apropo, la Braşov era o singură linie de tramvai, de ce trebuia să fie numerotată? Habar n-am, totuşi aveam linia de tramvai numărul… 101! Acum avem şi Oktoberfest, nu, nu acum-acum, în octombrie, a fost în… august! De urat v-am mai ura, dar mi s-a terminat rubrica, aşa că poate vă spun data viitoare ce e OK în Braşov…
Mihail Vakulovski,
Scriitor, traducător din literatura rusă, fondatorul şi realizatorul revistei Tiuk! (www.tiuk.reea. net) şi al CenaKLUb-ului Tiuk
