Braşovul e un oraş foarte fain, în care am nimerit aproape întîmplător, dar unde aş trăi toată viaţa (precum vecinii despre care am scris un existem în care spuneam că locuiesc într-un oraş în care alţii vin să moară). Un loc unde e şi oraş, şi munte în acelaşi timp (& spaţiu) – ceva de vis (mai lipseşte doar marea şi… un aeroportuleţ, no). Multă vreme după ce am ajuns aici nu mi s-a şters de pe buze acel zîmbet cretin, inexplicabil pentru restu’ lumii. „Vinovat” era doar muntele, de fapt munţii, oriunde m-aş fi întors – vedeam munţii şi asta mă făcea să mă simt magic, „dumneavoastră nu simţiţi la fel?”, l-am întrebat pe Muşina, cu care ne plimbam de la un sediu al editurii la care lucram la celălalt sediu (ambele pe Calea Bucureşti), „Nu, din păcate”, zicea poetul („Ăla ce e?”, l-am întrebat, arătînd spre Dealul Melcilor, care se vedea din sediul de lîngă Spitalul Judeţean. „E Tîmpa”, a zis poetul). Braşovul e chiar un oraş foarte frumos, liniştit şi curat, fără cîini vagabonzi – mai degrabă întîlneşti un mistreţ, o vulpe sau un urs (mai ales în Răcădău, unde locuiesc). Apropo, dacă „autorităţile” din Braşov ar fi fost la fel de imbecile precum cele din Sibiu, am fi avut aproape zilnic pe reţelele de socializare clipuri cu ursuleţi împuşcaţi, un serial în care la sfîrşitul fiecărui episod moare ursu’…
Şi, pe lîngă istoria oraşului, pe care o citeşti aproape peste tot (biblioteci, ziduri, clădiri, drumuri, muzee…), cel mai important mare atu al oraşului de sub Tîmpa sînt chiar locuitorii lui. Braşovenii (dar mai ales braşovencele!) sînt faini şi punctum.
Mihail Vakulovski,
Scriitor, traducător din literatura rusă, fondatorul şi realizatorul revistei Tiuk! (www.tiuk.reea. net) şi al CenaKLUb-ului Tiuk.
