5 evenimente la care să te distrezi românește

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 25 noiembrie 2016 | Actualizat: 13 martie 2022


1. Ziua Națională este sărbătorită cu cărți și muzică la prețuri reduse. Salonul de Carte Bookfest va avea loc între 1-4 decembrie, la Aula Universității Transilvania. Târgul va include și o serie de evenimente de lansare și de întâlniri cu autori români. De asemenea vor avea loc proiecții de film de scurtmetraj oferite de ShortsUP, cu acces gratuit.

2. Un party românesc va avea loc pe 1 Decembrie la Kruhnen Musik Halle. Alternosfera susține un turneu de încheiere a promovării albumului „Haosoleum”, iar brașovenii sunt așteptați la un concert live. Biletul costă 40 lei. Apoi vei asculta și vei dansa numai pe muzică românească, mixată de veteranul Dj Vasile. Petrecerea începe după concert, iar intrarea va fi liberă.

3. În seara de 1 Decembrie poți să râzi la glume cu și despre români în British Pub. Adi Bobo și Marius Covache te invită la un nou show de stand-up comedy. Ambii comedianți au participat anul acesta la „Stand Up Fest”, dar și la emisiunea TV „iUmor”. Spectacolul începe la ora 20:00 iar biletul costă 20 de lei. 

4. În Temple Pub vei putea merge la un party cu muzică românească și mâncărurile și băuturile tradiționale. Pentru că în acest loc se și mănâncă, de Ziua Națională meniul va fi unul special. Ți s-a pregătit o ofertă specială la „Ciolan cu fasole și vin fiert” – numai 15 lei. DJ-ul va avea în playlist hituri românești și va mixa și cântece din folclorul românesc. 

5. La Berăria Ciucaș va cânta pe 1 Decembrie Lucian Ștefan (Trupa CALEnDAR). Vei asculta cele mai românești melodii despre strămoși, despre onoare, patrie și sacrificiu, cântece pentru urmași și despre frumosul lăsat în muzica și în literatura noastră de înaintași! Biletul costă 13 lei, iar dacă ești mândru că ești român mergi la concert.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută