Verişoară-mea s-a mutat la Londra de vreo 10 ani şi din cînd în cînd îmi scrie ce mai zice ăla micu’ al ei, născut la Londra, dar care, fiind întrebat de unde e, spune mîndru, la grădiniţă (într-o engleză perfectă, fireşte), că e din Chişinău. Înainte de Brexit mi-a scris că, auzind o discuţie despre ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, copilul a întrebat: „Dar dacă iese Anglia din Europa pe ce continent o să locuim?” Nu, nu are cum să iasă Marea Britanie din UE, spuneam atunci, uite, copilul e mai deştept decît oamenii maturi, ziceam. Înainte de alegerile prezidenţiale din SUA toată lumea spunea că nu are cum să cîştige Donald Trump, ar fi prea de tot, aşa ceva nu se poate (şi exact asta se spunea înainte să cîştige Obama!). Atunci m-am gîndit că, după cum merg treburile, exact Trump va cîştiga în SUA, iar candidaţii pro-ruşi din Bulgaria şi R. Moldova (vai-vai, chiar aşa, chiar Dodon?) vor cîştiga alegerile din ţările lor, oricît de imposibil-incredibil pare dintr-o parte. Apropo, ar fi crezut cineva că Gabriela Firea va fi aleasă de bucureşteni să le conducă primăria? Trăim timpuri foarte tulburi şi ciudate şi nu putem prezice ce va urma, asta şi pentru că istoria e imprevizibilă şi nu se repetă, aşa cum se spune. În realitate nu ştim nimic despre viitor, pentru că viitorul nu există, cum zice şi istoricul Lucian Boia în cea mai recentă carte a sa („Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei”), viitorul „este o pagină complet albă care, atunci cînd va fi scrisă, nu se va mai numi „viitor”, ci „prezent” (şi, foarte repede, „trecut”)”.
