10 zile cu 10 concerte în martie

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 9 martie 2017 | Actualizat: 13 martie 2022


Început de primăvară la Brașov, cu flori, zâmbete de femei fericite, bărbați cu buzunarele puțin mai goale și calendare pline de evenimente. Se vede că a dat căldura, pentru că oferta de timp liber e mai variată. Îți recomandăm 10 zile cu 10 concerte diferite, la care te vei distra garantat.

10 martie / 21:00 / Kruhnen Musik Halle

NIGHTLOSERS se întorc la Brașov pentru a cânta blues ardelenesc. Trebuie să fredonezi alături de ei piesele „Bețivan Ratat” și „Dragostea-i ca și o râie”, să dansezi și să zâmbești. Vei avea motive muzicale din plin. Bilet: 30 lei.

11 martie / 21:00 / Kruhnen Musik Halle

VAMA revine la Brașov ca să cânte muzica ce a consacrat trupa cu ani în urmă, dar și cântece mai noi. Cel mai recent single este „Memories Now”, lansat în mai, anul trecut. Concertul va fi live, iar biletele pot fi cumpărate și în seara evenimentului la prețul de 65 lei.

16 martie / 20:30 / Deane’s Irish Pub

Dan Byron va susține un concert acustic la care va interpreta piese din toată cariera sa muzicală, atât aparținând trupei byron cât și din perioadele Urma, Kumm sau chiar mai vechi. Preț: 25 lei în avans, 30 lei la intrare.

17 martie / 21:00 / Kruhnen Musik Halle

Paraziții cântă live, desigur, într-un concert special la Brașov. O să fie rap bun, așa cum știe trupa să facă de 22 de ani încoace. Bilet: 35 lei. După concert ești invitat să dansezi la party.

18 martie / 21:00 / HOF Cafe

Băieții de la Fernet Blues Company știu să cânte blues și rock and roll live astfel încât să te facă să dansezi, să cânți și tu cu ei, să în aplauzi piesă după piesă. Solistul și chitaristul Ionuț Constantin (Yokko) este CITYzen Zile și Nopți și scrie și la revista de film Cinemap.

23 martie / 21.00 / Deane’s Irish Pub

„Fata din vis”, „Pe tine te-am ales” sau cântece mai noi vor fi cântate live pentru fanii Compact din Brașov. Paul Ciuci va da și autografe, iar suvenirurile și discurile trupei vor fi puse la vânzare. Preț bilet: 65 lei.

24 martie / 21:00 / 4rooms

Dragonu AKA 47 vine să cânte hip-hop la Brașov după o pauză de aproape 1 an. Invitati: TKE și Egris. Warm up: Dj Lexi. Bilet: 20 lei.

27 martie/ 19:00 / Teatrul Sică Alexandrescu

Tudor Gheorghe vine la Brașov cu un nou spectacol, „Îndrăgostiţi fără noroc”, creat din poezii de o rară frumuseţe, scrise de Mihai Beniuc, Alexandru Macedonski, Mircea Micu sau Adrian Păunescu, îmbrăcate în ţinută de gală muzicală de orchestratorul Marius Hristescu.

30 martie / 21:00 / Deane’s Irish Pub

Băieții de la Sarmalele Reci ne invită la dans. Le știi refrenele pe de rost, dar nu te poți sătura de ele niciodată. Hai să-i asculți live. Biletul este 25 lei.

31 martie / 20:00 / Sala Sporturilor Brașov

Holograf vine la poalele Tâmpei și va cânta celebrele balade rock care i-au consacrat dar și melodiile pline de energie și vesele.Cea mai nouă melodie, „Deschide-mi inima” nu va lipsi din playlist. Bilete: 100, 120, 150 lei.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută