De fiecare dată când trec pe la ai mei, mama are grijă să-mi dea mai niște șnițele învelite în folie de aluminiu, mai o caserolă cu pește prăjit, mai o crăticioară cu ciorbă, în sfârșit, știți voi, de-ale gurii, „măcar vreo două zile să nu mai dai bani pe mâncare”. Mi le organizează să încapă cât mai multe și le pune frumos, pe căprării, într-o pungă de-aia mare de Carrefour. Și de fiecare dată, chiar înainte să plec, când dau noroc cu tata, îmi reține mâna puțin mai mult, se uită adânc în ochii mei, cu speranța că poate de data asta chiar o să ascult, parcă ezită puțin, cu gândul la nenumăratele dăți când mi-a spus fix același lucru și pe mine m-a durut fix în cot, apoi, cu privirea împăienjenită de un amestec de speranță și durere, îmi spune: „Când mai treci pe aici, adu și pungile, că nu mai am în ce să-ţi dau mâncare”. Probabil ați observat că oamenii, pe măsură ce înaintează în vârstă, se atașează din ce în ce mai mult de tot felul de chestii. Uneori mi se pare că cele mai importante din lucrurile alea sunt pungile, plasele și sacoșele. Priorități și priorități.
Ionuț Constantin (Yokko) – iubitor de filme, cărți și muzici faine, solist vocal în Fernet Blues Company
