Trebuie să te trimit în lume, pe fugă, fără prea multe gânduri. La întâmplarea momentului, inspiraţia clipei, destinul tău este şi al meu. Multe sunt făcute degrabă, mântuiala spaţiului umplut de existenţa cuvântului. Te zoresc pentru a nu lăsa golul rece al hârtiei să pună o pată pe stima de sine… Nu-ţi cunosc rolul şi nici n-am să mă-ntorc după tine. Du-te aşa cum ai venit, de nicăieri către nicăieri, până te găseşte cineva. Iar soarta va fi îngăduitoare.
Nimic nu este la întâmplare. Picturi moderne pierdute în modern. Deşi îţi scapă, sunt acolo. Scopul este înţelegerea. Aflarea doar un mijloc. Simţire sădită. Trăire desăvârşită. Toate, vă trimit în eter. N-am ştiut şi nici nu voi îndrăzni. Vă cunosc abia după ce plecaţi, cuvinte venite de nicăieri, ducându-se care încotro… Aflaţi vasul potrivit al rostului!
Acum du-te degrabă, timpul trece chiar şi pentru eternitate. Veşnicie cronometrată. Îţi voi visa umbra întâmplării şi momentul devine veşnic. Am încercat. Dacă tu m-ai ales, eu atât am putut. Fără să gândesc, te-am făcut, acum du-te degrabă…
Costel Cristea,
Jurnalist muzical, event manager și DJ. Sociolog în acte. Îndrăgostit de muzică în toată splendoarea ei.





