#CHESTIONAR de Brașov cu Andrei Ciobanu

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 12 aprilie 2017 | Actualizat: 13 martie 2022


Andrei Ciobanu și-a lansat la Brașov noua carte, „Suge-o, Andrei!”, în cadrul unui spectacol de Stand Up Comedy. După ce ne-a făcut să râdem timp de vreo 3 ore, a rămas să ne dea și autografe. L-am chestionat și noi ca să aflăm ce părere și-a făcut despre Brașov după ultimele sale vizite.

  1. Ce îți place cel mai mult la Brașov?

Știi că se spune că de obicei asociezi locurile prin care ai fost cu experiențele pe care le-ai trăit acolo, deci așa fac și eu. Iar din cauza sau, mai bine zis, datorită acestui lucru, cel mai mult îmi plac oamenii din Brașov.

  1. Recomandă 3 locuri pe care turiștii să le viziteze în Brașov.

Bineînțeles, Piața Sfatului, Republicii și Biserica Neagră.

  1. Când vii aici, unde bei cea mai bună cafea?

De obicei, în camera de hotel. Chiar, ar trebui să-mi recomandați voi mai degrabă un loc unde se bea cafea bună în Brașov căci, până acum un an, nici nu eram băutor de cafea.

(Dragi cititori, ce-ar fi să-i recomandați voi lui Andrei unde să bea cafea când vine la Brașov?)

  1. Unde mănânci cel mai bine și ce?

În Brașov am mâncat bine în mai multe locuri, dar aș vrea să amintesc două dintre ele: „Bistro de l’Arte” este unul din restaurantele mele preferate din oraș, iar până acum, cam tot ce am mâncat acolo mi-a plăcut. Dar am avut o surpriză plăcută și de la restaurantul „Dieci” (acum noul Pinto) fiindcă, în general, când știu că un restaurant e non stop, am așteptări foarte mici de la el. Dar într-o noapte am mâncat acolo o pizza extraordinară.

  1. La ce festival ai vrea să mergi anul acesta în Brașov, fie ca invitat, fie ca spectator?

Probabil că o să merg la Stand-Up Fest ca invitat la show-ul meu, iar la celelalte, ca spectator.

  1. Care este locul preferat outdoor din Brașov?

Atmosfera din Centru îmi place foarte mult, mai ales vara.

  1. Când ți se face dor de Brașov?

Cred că în august când în București temperaturile devin insuportabile, o mică escapadă la munte e fix ce trebuie.

  1. Ți-ar plăcea să locuiești în Brașov? De ce?

În afară de București, unde mă simt acasă, Brașovul și Constanța sunt orașele mele preferate din țară. Deci cine știe, dacă ar fi vreodată să mă mut în altă parte, sigur Brașovul ar fi printre opțiuni.

  1. Ce nu iți place la Brașov?

Că nu are aeroport.

  1. Când mai vii pe la noi?

Cu spectacol, cred că în toamnă. Ca turist, cred că destul de curând.

  1. De ce ar trebui să îți citim noua carte?

Pentru că o să vă facă să râdeți.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută