Zilele Brașovului luminate de echipa Festivalului AMURAL

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 19 aprilie 2017 | Actualizat: 13 martie 2022


Organizatorii AMURAL Festival Vizual au pregătit două instalații de lumină care să aprindă cele trei nopți de sărbătoare. 

Cele două instalații sunt plasate în capete diametral opuse ale Cetății Brașov – o proiecție pe Poarta Șchei, iar una pe Corpul T al Universității Transilvania. Obiectivul urmărit este ca oamenii să treacă prin portalul de lumină atunci când se întorc din Șchei sau de la Pietrele lui Solomon, iar dacă merg prin Parcul Central să vadă proiecția de pe Corpul T. Proiecțiile vor fi pornite în fiecare zi începând cu ora 20:30.

„Intenția noastră este să atragem atenția comunității brașovene că festivalul AMURAL a crescut foarte mult în inimile oamenilor și ale artiștilor participanți, dar în continuare are resurse foarte mici pentru câte reușește să facă. De aceea evenimentul AMURAL la Zilele BV este o mică demonstrație de creativitate” – spun organizatorii.

„Ca niște juni digitali ce suntem, vom construi două instalații de lumină care să îmbogățească Brașovul de zilele lui.”

[T CORP]
Corpul T al Universității Transilvania funcționează ca un anticorp al orașului. Un T Corp. Prin studenți, prin profesori, prin ideile care își au originea aici.

Fațada neoclasică va fi suportul unui joc vizual, tribut acestui simbol al creației. Instalația se bazează pe filmările unor experimente analogice ce vor fi apoi proiectate la dimensiunea clădirii.

[PORTALUL ȘCHEI]
Poarta Șchei se transformă într-un portal către alte lumi.

Poarta a fost ridicată în 1827 pentru că Poarta Ecaterina era depășită de traficul vremii. A devenit rapid principalul punct de acces între Cetatea Brașov și cartierul Șchei.

Cu ajutorul proiecțiilor video, Poarta Șchei devine pentru trei nopți o sursă vie de lumină ce atrage trecătorii ca un astru al nopții.

 

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută