TOP 5 evenimente la care să mergi în MAI

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 20 aprilie 2017 | Actualizat: 13 martie 2022


În ultima lună de primăvară vor avea loc 3 festivaluri pe care nu le poți rata dar și alte evenimente la care trebuie să iei bilet de acum dacă vrei să prinzi locuri. Luna mai va fi dedicată muzicii și teatrului la Brașov.

5 MAI – Însemnează data în calendar pentru că atunci cântă SUIE PAPARUDE la Kruhnen Musik Halle. Evenimentul a fost anunțat de organizatori, dar detalii despre bilete încă nu se cunosc. Dar vor fi puse în curând la vânzare așa că stai cu ochii pe pagina de facebook a clubului.

5 – 14 MAI – În această perioadă se va desfășura în Brașov cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internaţional al Muzicii de Cameră „Braşov MAI Cultural”. Dintre invitații speciali amintim de Ansamblul Violoncellissimo, Orchestra de Cameră Franz Liszt (Ungaria), Kamerata Kronstadt, Orchestra de Cameră Radio şi Orchestra de Cameră a Filarmonicii Braşov.

13 MAI – Este data la care în jur de 700 de brașoveni vor sări și vor dansa pe muzica trupei ZDOB ȘI ZDUB. Băieții revin în Kruhnen Musik Halle alături de trupa CIUBUL, așa că distracția va fi dublă! Biletele sunt disponibile la prețul de 65 de lei, în seara concertului vei plăti 80 de lei. Cel mai probabil vom asculta live și cel mai recent cântec Zdob și Zdub, „Ursul”.

14-21 MAI – Este săptămâna în care vei râde zilnic, este Săptămâna Comediei, Festivalul Național de Teatru la care ai ocazia să vezi 7 piese în premieră la Brașov. Biletele se pot cumpăra online și te sfătuim să te grăbești pentru că se epuizează imediat. Cele mai bune trupe de teatru din țară ajung pe scena Teatrului Sică Alexandrescu pentru al cincilea an la rând. Detalii despre spectacole citești pe zilesinopti.ro.

29 MAI-4 IUNIE – Este perioada în care se va desfășura cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii „ARLECHINO – CARAVANA POVEŞTILOR”. Despre spectacole vei putea citi tot în Zile și Nopți, iar bilete poți să iei de pe acum, de la sediul teatrului. Pentru detalii poți suna la 0735/870773.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută