5 evenimente la care să mergi în weekend

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 4 mai 2017 | Actualizat: 13 martie 2022


Concerte Brasov

Primul weekend din mai aduce evenimente variate în oraș, astfel încât vei avea cum să-ți petreci timpul liber indiferent de ce pasiuni ai.

CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC

Ediția din acest an marchează 10 ani de la caravana „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, care a adus filmul premiat cu Palme d’Or în 15 oraşe din ţară, în 2007. Astfel, vineri, 5 mai, ora 20:00, vei putea vedea filmul lui Cristian Mungiu, la Cinemateca Patria, biletul fiind 10 lei. Alte 4 filme românești de succes sunt în program: „Anișoara”, r. Ana Felicia Scutelnicu, „Inimi cicatrizate”, r. Radu Jude, „Ilegitim”, r. Adrian Sitaru și „Afacerea Est”, r. Igor Cobilianski. Și pentru aceastea biletele costă 10 lei.

Puteți rezerva bilete fără loc pe site-ul cinematecapatria.ro sau direct prin e-mail la adresa bilete@cinematecapatria.ro.

CONCERT ȘUIE PAPARUDE

Trupa care a pus bazele scenei de muzică electronică din România revine la Brașov pentru a face publicul să danseze până în zori. De 23 de ani ȘUIE PAPARUDE ne surprind cu vibe-ul lor, și la fel se va întâmpla și pe 5 mai, în Kruhnen Musik Halle. Preț bilete: 30 lei la intrare.

CONCERT THE MOTANS

Trupa vine în premieră la Brașov, pe 6 mai, în Kruhnen Musik Halle. Muzica The Motans se încadrează în stilul muzical denumit de către artist „rhythm and soul”. Bilet: 50 lei la intrare.

FESTIVALUL MUZICII DE CAMERĂ

În perioada 5 – 14 mai se va desfășura cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internaţional al Muzicii de Cameră „Braşov MAI Cultural”. Dintre invitații speciali amintim de Ansamblul Violoncellissimo, care va deschide festivalul vineri, de la ora 19:00, iar Orchestra de Cameră Franz Liszt (Ungaria) va concerta duminică, de la aceeași oră, la Sala Patria.

FESTIVALUL FLORI ÎN ȚARA BÂRSEI

Festivalul dedicat tinerilor interpreți din întreaga țară urmărește lansarea și descoperirea de noi talente. Pe 6 mai, la Centrul Cultural Reduta, spectacolul concurs în care participanții vor cânta muzică populară va începe la ora 18:00, iar pe 7 mai, de la ora 13:00 va avea loc gala de premiere și concerte cu soliști renumiți ai muzicii populare românești. Intrarea liberă la spectacolul concurs. Preț: 5 lei la Gala laureaților.

Intră AICI pentru a afla ce alte evenimente vor avea loc în acest weekend. Ne vedem în oraș.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută