Maraton Twin Peaks la Cinemateca Patria

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 4 mai 2017 | Actualizat: 13 martie 2022


Românii se numără printre numeroșii fani ai serialului lui David Lynch, „Twin Peaks”, un adevărat fenomen cultural, care a avut succes în întreaga lume. Astăzi există cluburi și grupuri pe facebook, unde oamenii împărtășesc opinii și amintiri de acum un sfert de secol.

În România acelor timpuri, oamenii se adunau în casa unuia dintre vecinii de pe scară, care avea televizor mai nou, ca să vadă ce a mai făcut agentul FBI Dale Cooper (Kyle MacLachlan).

Toți voiau să afle atunci cine a ucis-o pe Laura Palmer. Serialul a marcat o generaţie, poate așa cum se întâmplă acum cu „Game of Thrones”.

Dar iată că Dale Cooper se întoarce în cel de-al treilea sezon al serialului, iar acțiunea din noile episoade se va petrece la 25 de ani distanță de finalul celui de-al doilea sezon, după ce locuitorii unui oraș bizar au fost șocați de uciderea brutală a reginei frumuseții, Laura Palmer. Noile episoade vor fi difuzate de postul HBO începând cu 22 mai, iar înainte, brașovenii vor avea ocazia să revadă serialul la Cinemateca Patria, gratuit, în cadrul unui maraton de o săptămână, în perioada 8-14 mai.

VEZI PROGRAMUL MARATONULUI AICI. 

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută