Iată că după o săptămână a comediei, a teatrului de stradă, Braşovul din nou oferă culoare şi artă stradală în zona centrală. Anul acesta ne revedem în centrul Braşovului la Strada dell Arte! Va fi ediţia a III-a de artă stradală. Unde? Pe str. Republicii, pietonal Michael Weiss şi pietonal str. Diaconu Coresi.
Festivalul va cuprinde teatru stradal, muzică de stradă, percuţie tobe samba, dans, arte plastice, proiecţie de filme documentare şi scurtmetraje.
Artişti confirmaţi până în prezent: Barbarossa Samba Group – o trupă de suflet a Festivalului, fiind prezentă la toate cele trei ediţiile, Universitatea de Artă Târgu Mureş, Teatrul Peter Pan, Teatrul Strada, Plaiuri Moiecene, Zestrea Branului, Etnique, StreetGhosts, Anturaj Break Dance, Tupeu Crew, elevi de la Liceul de Muzică Tudor Ciortea, Elevi de la Liceul de Arte H.M. Teutsch, Indian Nativo, Arbex art Decor, Trialog Acoustic, Trubadurii din Transilvania, Diferrenzial Kraft, Mireya Art, Electra şi Alexandru Ghiza, Raluca Cozma, CCosmic Vibes, AcTcept, Dansuri Grecesti-Ermis, elevi voluntari pentru Dansul Romana şi mulţi alţii.
Acordeonul, saxofonul, chitara acustică şi electrică vor răsuna în stradă, alături de zampona şi quena indiană împreună cu tobele celor de la Barbarossa. Spectacolele de teatru vor fi cu precădere pentru copii, adulţi, familiile braşovene dar şi turişti români sau străini. Festivalul se află deja în Strategia pentru Cultură a Municipiului Braşov 2015-2030 şi are ca scop creşterea gradului de nivel cultural al comunităţii noastre. Menţionăm că festivalul nu este finanţat sau co-finanţat de autoritatea publică în acest an, onorariul artiştilor realizându-se în regim de busking (la pălărie), care este specific artistului de stradă.
Alături de partenerii noştri se afla: Castelul Bran, Cinema One, Deane’s Pub, Pizza Vitto, Pilvax, Cămara Bunicului, Bistro del’ Arte, Tipografia, La Ceaun, Kismett Dao Vila, Universitatea Transilvania din Braşov, Street Food Lab, Valvis, Pizza Roma.
Partener Media: Zile și Nopți





