Opera Brașov deschide stagiunea pentru copii

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 25 septembrie 2017 | Actualizat: 13 martie 2022


Miercuri, 27 septembrie 2017, de la ora 11.00, în Sala Operei, copiii sunt invitați, cu prilejul deschiderii stagiunii dedicată lor de către Opera Brașov, la spectacolul „Micuța Dorothy”, pe muzica lui Marius Țeicu și scenariul Silviei Kerim. Povestea care a stat la baza acestei puneri în scenă este „Vrăjitorul din Oz”, scrisă de Frank L. Baum, devenită celebră mai ales datorită ecranizării de succes din 1939, cu Judy Garland în rolul principal, filmul devenind unul dintre cele mai vizionate din istorie. De data aceasta, copiii se vor putea întâlni cu Micuța Dorothy, cățelușul ei, Țic-Țic, Omul de tinichea, Sperie-CIori, Leul cel Fricos la Opera Brașov și vor lua parte la aventurile extraordinare prin care vor fi nevoiți să treacă.

În distribuție: Simona Mărcan, Adriana Simion, Florin Grama, Nicolae Zaharia, Mugurel  Oancea, Lorand Cristian, Daniela Surdeanu, Mariana Tomescu, Nora Vlad, Cristina Roșu, Aurel Aron, Gabriela Șeicanu. Regia este semnată de Migry Avram-Nicolau. Scenografia: Rodica Garștea. Coregrafia: Nermina Damian. Își dă concursul Baletul Operei Brașov.

Preț bilet: 10 lei

Tot miercuri, 27 septembrie 2017, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor”, Opera Brașov vă așteaptă la Recitalul de la ora 5 intitulat „September in Love”. Interpretează artiștii Operei Brașov: Valentina Mărgăraș – soprană, Lăcrămioara Schuller – soprană, Sonia Hazarian – mezzosoprană, Adrian Mărcan – bariton, Marian Rește – bariton, alături de actrița Nora Vlad și pianista Simona Patriche.

În programul recitalului, vor putea fi audiate arii și duete din operele „Don Giovanni” și „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart, „Don Pasquale” de G. Donizetti, dar și piese din suita „Bachianas Brasileiras” de H. Villa-Lobos sau melodii de neuitat ca „Les chemins de l’amour”, „Les parapluies de Cherbourg” sau „Doi ochi albaștri” și „Cel mai frumos tango din lume”.

Sâmbătă, 30 septembrie 2017, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm la una dintre cele mai cântate și populare opere din lume, „Carmen” de Georges Bizet.

Acțiunea se petrece în sudul Spaniei, la Sevilla, iar opera spune povestea naivului soldat Don José, care cade în mrejele focoasei țigănci Carmen. José își abandonează iubita din copilărie, pe Micaela, și dezertează, dar își pierde iubirea lui Carmen în fața fermecătorului toreador, Escamillo. José o va ucide pe Carmen într-o criză de gelozie. Zugrăvirea vieții proletare, imoralitatea și fărădelegile descrise, precum și moartea tragică a personajului principal pe scenă, au deschis un teren nou în opera franceză, însă la vremea lor, au fost extrem de controversate. „Carmen” este o poveste plină de pasiune, seducție și trădare, în care partitura strălucitoare a lui Bizet evocă atmosfera încărcată a Spaniei, în melodii devenite celebre, de la seducătoarea „Habanera” până la Aria Toreadorului. Muzica din această operă este aclamată pentru strălucirea melodiei, armonia, atmosfera pe care o creează, orchestrația, precum și pentru abilitatea cu care Bizet a reprezentat muzical emoțiile și suferința personajelor sale. În distribuție: Gabriela Hazarian – Carmen, Liviu Iftene – Don José, Valentin Marele – Escamillo, Maria Petcu-Catrina – Micaela, Ștefan Schuller – Zuniga, Paul Tomescu – Morales, Nicoleta Chirilă – Frasquita, Cristina Coatu – Mercedes, Lorand Cristian – Dancairo, Claudiu Bugnar – Remendado. Soliști balet: Iulia Coșeriu, Dorin Mirea. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim, iar regia spectacolului este semnată de Cristian Mihăilescu. Scenografia: Rodica Garștea, coregrafia: Nermina Damian. Își dau concursul Corul (dirijor: Leonard Boga), Baletul și Orchestra Operei Brașov.

Preţ bilete: 30 lei; 20 lei  

În stagiunea 2017 – 2018, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!               

Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile).

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută