Salut, Brașov! | Dai un ban, dar știi că face!

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 29 ianuarie 2018 | Actualizat: 13 martie 2022


În ultima vreme am observat că lumea se dă în vânt după gratuități. Ce-i drept, e fain să primești lucruri gratis, important este să știi unde e limita așteptărilor tale pentru a nu fi dezamăgit. Pretențiile nu pot fi prea mari, vorba aceea, „calul de dar nu se caută la dinți”. Și totuși, am văzut oameni care au descleștat botul calului și au căutat și printre măsele, apoi și-au spus nemulțumirile și s-au simțit ofensați. Da, mă refer la evenimentele cu intrare gratuită pentru care organizatorii fac de obicei mari eforturi, cheltuie bani, resurse și mult timp. Spectatorul neplătitor de bilet are mereu ceva de obiectat, se foiește pe scaun, vorbește la telefon, pe scurt, nu respectă ce se întâmplă pe scena din fața lui. Cred că banii plătiți pe actul artistic sau de divertisment îi fac pe oameni responsabili. Cu cât biletul e mai scump, cu atât stima pentru artist pare a fi mai mare. Bineînțeles că această concepție este greșită și dăunătoare actului artistic. „Dai un ban, dar știi că face!” spune o altă vorbă înțeleaptă din popor, așa că dacă vrei tratament special la eveniment, sonorizare excelentă la un concert, scaune confortabile, etc., trebuie să știi că biletul va fi, probabil, scump. Iar dacă vei avea norocul ca cineva să organizeze un eveniment fain cu acces gratuit, nu uita să apreciezi totul ca și cum ai fi plătit bilet. Ba chiar poți da un rând de aplauze și celor din spatele cortinei.

 

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută