„Zuleiha deschide ochii” de Guzel Iahina (Humanitas Fiction, 2018) e o carte excepţională, care are tot ce-i trebuie unui roman care ar trebui să rămînă în literatură.
Cu toate că e un debut, romanul Guzelei Iahina a cîştigat toate premiile importante din Rusia: Bolşaia Kniga, Iasnaia Poliana şi Cartea Anului, roman foarte bine primit şi de cititori, nu numai de critica literară şi scriitori (recomandările Ludmilei Uliţkaia şi ale lui Vodolazkin sunt copleşitoare).
Personajul principal e, evident, Zuleiha din titlu, care-o ajută pe scriitoare să abordeze mai multe teme principale foarte tari: viaţa în familia tradiţională tătară (relaţia foarte tinerei neveste (15 ani) cu soţul mult mai în vîrstă (45) şi… cu soacra), deportările în Siberia, în timpul URSS, exproprierea, desculăcirea, expulzarea, dragostea (de soţie, mamă, amantă a ucigaşului soţului – ofiţerul sovietic Ignatov), libertatea, foame(te)a, supravieţuirea, maturizarea, înstrăinarea, îmbătrînirea. Deşi cinematografic, romanul surprinde multe faze în faţa cărora cinematografia ar fi neputincioasă.
Un roman istoric foarte dur şi serios, dar care se citeşte cu cea mai mare plăcere, de la început („Zuleiha deschide ochii. E întuneric ca-n mormînt”) pînă la sfîrşit („Şi ea va simţi că durerea care a umplut lumea n-a dispărut, dar a lăsat-o să respire”). Lectură plăcută şi utilă!
Mihail Vakulovski
scriitor, traducător din literatura rusă,
fondatorul şi realizatorul revistei Tiuk! (www.tiuk.reea.net)
şi al CenaKLUb-ului Tiuk
